G4Media.ro

A fost aprobat ordinul care obligă farmaciile să raporteze zilnic toate operațiunile…

Sursa foto: Pixabay

A fost aprobat ordinul care obligă farmaciile să raporteze zilnic toate operațiunile cu antibiotice și antifungice

Ministerul Sănătății a anunțat, vineri, că a emis ordinul potrivit căruia farmaciile vor avea obligația să raporteze zilnic toate medicamentele din categoria antibiotice și antifungice de uz sistemic eliberate. Colectarea datelor are drept scop luarea măsurilor pentru reducerea consumului excesiv de astfel de medicamente. Prevederea se aplică după un termen de 60 de zile de la intrarea în vigoare a ordinului.

Ordinul prevede ca medicamentele din categoria antibiotice și antifungice de uz sistemic prescrise de către medici pe rețete, altele decât prescripțiile gratuite și compensate, să fie eliberate la farmacie pacienților sau aparținătorilor acestora numai în baza unei prescripții medicale. Prescripțiile se vor reține în farmacie și, la nevoie, se vor putea elibera fracționat doar în cadrul aceleiași farmacii, fără a depăși cantitatea totală prescrisă, precizează Ministerul Sănătății, într-un comunicat de presă.

Ordinul nu impune un nou formular pentru prescripțiile medicale, ci doar o serie de informații necesare a fi completate și raportate (o serie și un număr unice generate de către prescriptori, datele pacientului, diagnosticul și detalii despre medicament). Eliberarea prescripțiilor pentru antibiotice în regim compensat sau gratuit nu se modifică prin acest ordin, potrivit sursei citate.

Noua reglementare nu se referă la medicamentele care se eliberează fără prescripție medicală (OTC), preparatele magistrale și medicamentele de uz topic.

Ordinul mai prevede că în situații de urgență medicală, farmaciștii pot elibera anumite antibiotice și antifungice în lipsa unei prescripții medicale, în cantitatea maximă aferentă unei doze de urgență, care este calculată în acord cu modul de administrare prevăzut în Rezumatul caracteristicilor produsului. Acestea au fost selectate în conformitate cu recomandările Organizației Mondiale a Sănătății și sunt marcate în anexa la ordin cu semnul *. Doza de urgență poate fi eliberată o singură dată în cursul unui tratament, în baza unei declarații pe proprie răspundere a pacientului.

După o perioadă de 60 de zile de la intrarea în vigoare a Ordinului, necesară adaptării sistemelor informatice, farmaciile vor avea obligația să raporteze zilnic toate medicamentele din categoria antibiotice și antifungice de uz sistemic eliberate. Astfel, în baza datelor colectate în timp real, se vor lua cele mai bune măsuri pentru reducerea consumului excesiv de antibiotice și antifungice de uz sistemic, se mai arată în comunicat.

Context. România este pe locul al doilea în UE la consumul de antibiotice, iar peste 37.000 de persoane mor în fiecare an în UE/SEE, ca urmare directă a unei infecții din cauza bacteriilor rezistente la antibiotice. „La nivel național, situația este îngrijorătoare și necesită măsuri urgente”, se arată în referatul care argumentează necesitatea adoptării ordinului.

„În 2019, Organizația Mondială a Sănătății (OMS) a declarat rezistența la antimicrobiene (RAM) drept una din principalele 10 amenințări la adresa sănătății publice la nivel mondial cu care se confruntă umanitatea. În iulie 2022, Comisia Europeană (Comisia), împreună cu statele membre, a identificat RAM drept una dintre primele trei amenințări prioritare la adresa sănătății. Se estimează că peste 37.000 de persoane mor în fiecare an în UE/SEE, ca urmare directă a unei infecții din cauza bacteriilor rezistente la antibiotice. Impactul RAM asupra sănătății este comparabil cu cel al gripei, tuberculozei și HIV/SIDA combinate”, se arată în referat.

În document se subliniază că, din cauza consumului mare de antibiotice, în România se înregistrează și un nivel ridicat al rezistenței la antibiotice.

La nivel național, situația este îngrijoratoare și necesită măsuri urgente. Astfel, datele ECDC indică un nivel crescut al acestei rezistențe în contextul în care România se află pe locul doi în UE la consumul de antibiotice de uz sistemic.

În aceste condiții, pentru îmbunătățirea cunoașterii fenomenului RAM din România, este necesară adoptarea unor măsuri legislative care să permită monitorizarea utilizării antibioticelor și ulterior să determine luarea unor măsuri care să genereze o reducere a utilizării excesive a antibioticelor dar și o mai bună folosire a acestora, în raport cu măsurile și acțiunile existente la nivelul UE”, se precizează în document.

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

1 comentariu

  1. Consumul mare de antibiotice se datorează vracilor șarlatani moderni (în halat alb) care nu-s capabili să trateze pacienții. Bacterii rezistente la antibiotice sălășuiesc îndeosebi în spitale de unde le colectează
    oamenii. Acolo le-aș interzice folosirea în exces a antibioticelor, nu amărâților care încearcă să-și salveze viața. Murim de septicemie așteptând statul să decidă dacă să ne dea antibiotice… Le place să aibă monopol la antibiotice. Le dă putere că știință oricum nu au!