G4Media.ro

A fost avizat traseul final al Drumului Radial 9 – Sud Expres…

sursa foto: Facebook/Nicusor Dan

A fost avizat traseul final al Drumului Radial 9 – Sud Expres din Capitală, în lungime de 14 kilometri / Va realiza conexiunea între localitatea Vidra – Autostrada A0 – DNCB – Bulevardul Metalurgiei/Gara Progresu

Secretarul de stat în Ministerul Transporturlui Irinel Ionel Scrioşteanu anunţă, marţi, că a fost avizat traseul final al Drumului Radial 9 – Sud Expres, în lungime de 14 kilometri, transmite News.ro.

”A fost avizat în Consiliul Tehnico-Economic al Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere CNAIR varianta finală de traseu pentru Drumul Radial 9 – Sud Expres, în faza Analizei Multicriteriale 2. La alegerea alternativei de traseu, s-a ţinut cont de realizarea conexiunii drumurilor la reţeaua de infrastructură existentă, dar şi de conexiunea cu infrastructura de transport în curs de dezvoltare – Autostrada Bucuresti A0 şi Centura Bucureşti”, anunţă, marţi, Irinel Ionel Scrioşteanu.

Acesta anunţă că traseul va fi: Drumul Bercenarului (Sector 4) şi Bulevardul Metalurgiei (Sector 4), supratraversare CF şi DNCB – Nod între DR9, DNCB şi A0 – supratraversare A0 – legătură cu Strada Sfânta Ana (Berceni/Vidra) – Intersecţie cu DJ401 Vidra.

Proiectatului i s-au cerut: 4 benzi de circulaţie (câte 2 benzi pe sens), 2 zone de acostament, 4 zone de siguranţă cu parapeţi, piste de biciclete, trotuar pietonal.

Drumul Radial 9 – Sud Expres are o lungime de 14 km şi va realiza conexiunea între localitatea Vidra – Autostrada A0 – DNCB – Bulevardul Metalurgiei/Gara Progresu.

”Implementarea drumurilor radiale este asigurată de Consiliul Judeţean Ilfov şi PMB, prin Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară Zona Metropolitană Bucureşti ADIZMB, în baza unui protocol de colaborare încheiat cu Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere CNAIR. ”Orbital Bucureşti” prevede realizarea a 8 drumuri radiale, al cărui scop constă în conectarea unor artere importante ale Municipiului Bucureşti şi Centura Capitalei cu Autostrada Bucureştiului A0, intersectând 30 localităţi din zona metropolitană”, a mai transmis secretarul de stat.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...