G4Media.ro

A fost depus studiul de fezabilitate pentru tronsonul Moțca – Ungheni al…

A fost depus studiul de fezabilitate pentru tronsonul Moțca – Ungheni al Autostrăzii A8, parte din Autostrada Unirii / Lucrările sunt estimate la un miliard de euro

Compania care realizează studiul de fezabilitate și proiectul tehnic pentru tronsonul Moțca-Lețcani-Ungheni, parte din proiectul Autostrăzii Unirii, a depus documentația completă la Compania Națională de Investiții Rutiere, a anunțat joi președintele Asociației „Hai că se poate”, Irinel Bucur, informează Agenția de presă Rador, care citează Radio Iași.

De asemenea, la compania de resort, au fost depuse cele 300 de pagini de completări solicitate. Pe de altă parte, în vederea eliberării acordului de mediu, se așteaptă depunerea documentației finale, astfel încât proiectul să poată intra în consultare publică, a precizat Irinel Bucur.

”Noi salutăm acest pas, că s-a mai depășit o bornă, și anume aceea de a depune studiul de fezabilitate. El se află momentan în analiză la CNAIR și sperăm noi ca în proxima ședință de informare cu societatea civilă pe care CNAIR-ul o va realiza, să fim informați cu referire la stadiul analizei lor și referitor la documentația care a fost depusă”, spune Irinel Bucur.

În lungime totală de 93,27 kilometri, lucrările pe segmentul Ungheni – Lețcani – Moțca sunt estimate la circa un miliard de euro.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

3 comentarii

  1. Nu ma pricep, nu ar fi mai bine punem toti banii pe autostrada Bucuresti – Arad si sa o terminam intr-un an?!

    • @Cloudfare A1 se lucrează deja ,posibil se va da lotul 5 la finalul anului acesta din autostrada Pitești Sibiu ,și nu se poate termina asa de repede toată, intr-un an, indiferent câți bani dam

    • @MA. Adevarat, nu se poate termina intr-un an.
      Nici in doi.
      Nici in cinci.
      Nici in 10.
      Nici in 35.
      In general, in Romania nu se poate termina nimic, niciodata. Tara proiectelor neterminate, tara lui „nu se poate”.