G4Media.ro

A fost descoperit cel mai mare păianjen mascul veninos din lume/ Cum…

sursa foto: Captură video

A fost descoperit cel mai mare păianjen mascul veninos din lume/ Cum va contribui la salvarea de vieți „Hercule” ai cărui colți pot străpunge o unghie de om

Cu colți care ar putea străpunge o unghie umană, cel mai mare specimen mascul al celei mai veninoase arahnide din lume și-a găsit o nouă casă la Australian Reptile Park, unde va ajuta la salvarea de vieți, după ce un membru al publicului l-a descoperit din întâmplare, scrie Associated Press.

Botezat „Hercule”, specimenul este un paianjen australian „funnel-web” (cu pânză în pâlnie) și a fost descoperit în regiunea Central Coast, din Australia, la aproximativ 80 de kilometri distanță de Sydney.

A fost dat inițial unui spital local, a precizat joi Australian Reptile Park într-o declarație, dar experții în păianjeni de la parcul din apropiere l-au recuperat și și-au dat seama în scurt timp că este cel mai mare specimen mascul al speciei găsit vreodată în Australia.

Hercule măsoară 7,9 centimetri de la picior la picior, depășind precedentul deținător al recordului din parc din 2018, numit „Colossus”.

Păianjenul cu pânză în pâlnie are de obicei o lungime cuprinsă între unu și cinci centimetri, femelele fiind în general mai mari decât masculii, dar nu la fel de mortale. Se găsesc cu precădere în zonele împădurite și în grădinile suburbane din Sydney, cel mai populat oraș din Australia, până la orașul de coastă Newcastle din nord și Blue Mountains din vest.

Hercule va contribui la programul de antivenin al parcului de reptile. Păianjenii capturați în siguranță și predați de public sunt supuși unui „muls” pentru a extrage veninul, esențial pentru producerea de antivenin care poate salva vieți.

„Suntem obișnuiți să primim păianjeni cu pânză de pâlnie destul de mari donați parcului, însă a primi un mascul cu pânză de pâlnie atât de mare este ca un adevărat jackpot”, a declarat Emma Teni, îngrijitoare de păianjeni la Australian Reptile Park. „Și femelele sunt veninoase, însă masculii s-au dovedit a fi mai letali”.

„Având un mascul de această mărime în colecția noastră, producția sa de venin ar putea fi enormă, dovedindu-se incredibil de valoroasă pentru programul de venin al parcului.”

De la înființarea programului în 1981, în Australia nu a existat niciun deces cauzat de o mușcătură de păianjen cu pânză în pâlnie.

Vremea ploioasă și umedă din ultima vreme de-a lungul coastei de est a Australiei a oferit condițiile ideale pentru ca aceste arahnide să se dezvolte.

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...