G4Media.ro

A fost emisă autorizaţia de construire pentru podul de la Ungheni peste…

Sursa Andrei Spânu

A fost emisă autorizaţia de construire pentru podul de la Ungheni peste râul Prut, care face parte din austostrada A8 / Lucrările vor începe pe 26 aprilie, fiind primul pod realizat la nivel de autostradă între România şi Republica Moldova

Construcţia podului de la Ungheni, peste râul Prut, care face parte din autostrada A8, va începe pe 26 aprilie, autorizaţia de construire fiind emisă de autorităţile române. Tot pe 26 aprilie, în comuna Zagarancea din Republica Moldova va avea loc festivalul “Podul de Flori“, care va marca 35 de ani de la emoţionanta manifestaţie din 1990, când zeci de mii de oameni s-au îmbrăţişat peste râul Prut, transmite News.ro.

Consiliul Judeţean Iaşi a anunţat miercuri că pe 26 martie va avea loc momentul oficial al demarării lucrărilor la podul rutier de la Ungheni-Golăeşti, parte a Autostrăzii Unirii (A8).

“Pe 26 aprilie, vom pune piatra de temelie a Podului de peste Prut la Ungheni. De data aceasta, „Podul de flori” devine realitate: transformăm o legătură simbolică într-una rutieră, concretă, care va uni comunităţi, va apropia oameni şi va sprijini dezvoltarea de ambele părţi ale Prutului. Este o investiţie strategică în infrastructura rutieră, atât pentru România, cât şi pentru Republica Moldova. Va spori competitivitatea economică şi va deschide noi perspective de cooperare transfrontalieră“, a declarat preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi, Costel Alexe.

Tot miercuri, senatorul PNL Lucian Rusu a afirmat că podul de la Ungheni, care va lega localităţile Golăieşti (România) şi Zagarancea (Republica Moldova), a primit autorizaţia de construire de la autorităţile române, iar în câteva zile va fi emisă şi autorizaţia de pe malul stâng, de către autorităţile din Republica Moldova.

“Este un moment cu adevărat istoric. Vor începe lucrările la primul pod rutier la nivel de autostradă peste Prut, construit între România şi Republica Moldova“, a declarat senatorul Lucian Rusu.

Proiectul presupune realizarea a două poduri paralele – câte unul pentru fiecare sens de circulaţie – cu o lungime de cel puţin 261 de metri.

Potrivit CNAIR, finanţarea construcţiei evaluată la peste 30 de milioane de euro va fi asigurată din fonduri europene nerambursabile prin Mecanismul pentru Interconectarea Europei.

Tot pe 26 aprilie în localitatea Zagarancea din Republica Moldova este programat Festivalul „Podul de Flori”, care va include demonstraţii aviatice, dar şi concerte live.

Festivalul va găzdui şi o expoziţie de fotografie documentară itinerantă, ce reconstituie vizual istoria şi simbolistica evenimentului „Podul de Flori” din 1990.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

1 comentariu

  1. Fiecare fată de pe FALUNKI18 e gata să fie luată tare.