A fost odată rugbyul românesc

Pe vremuri, ce-i drept nu foarte îndepărtate, prin intermediul sportului, România a reușit să se facă cunoscută peste hotare, realizări absolut notabile la sporturile de echipă (excluzând aici fotbalul) reușind handbalul, rugbyul, voleiul și chiar baschetul.

Dintre toate disciplinele sportive de mai sus, un caz aparte a fost rugbyul care, deși practicat dinaintea primului război mondial, nu a reușit niciodată să aibă acoperire națională, fiind concentrat în perioada interbelică exclusiv în capitală, iar ulterior, în perioada comunistă, în câteva centre universitare mari (București, Cluj, Iași, Timișoara), zona Dobrogei (Constanța, Năvodari și Mangalia), Petroșani, Baia Mare și zona Moldovei (cu precădere la Bârlad, Focșani, Pașcani, Suceava și mai târziu, Gura Humorului).

Cu toate aceste neajunsuri vădite, căci baza de selecție pentru rugby a fost evident mereu redusă, infrastructura fiind tare săracă, constând în extrem de puține terenuri la nivelul întregii țări, performanțele competiționale peste hotare nu s-au lăsat așteptate, echipa națională și echipe de club precum Grivița, Dinamo ori Farul Constanța reușind să obțină faimă la nivel internațional, rezultatele acestora fiind disponibile oricui pe internet, la un click distanță.

Chiar dacă astăzi tot mai puținii suporteri ai rugbyului nostru, dintre care cunoscătorii sunt aproape pe cale de dispariție, consideră că acest sport minunat are un viitor tot mai incert, merită făcută o analiză a declinului implacabil din ultimii ani.

Cu toate că generațiile dinainte au reușit victorii contra unor mari puteri ale rugbyului mondial, constanța ne-a lipsit dintotdeauna, rezultatele fantastice alternând cu unele înfrângeri dureroase și greu de explicat, pare că nu de aici vine durerosul regres din ultimii 10-15 ani.

La modul general, se poate discuta despre calitatea tot mai scăzută a oamenilor de sport din România postdecembristă, rugbyul fiind într-adevăr unul dintre sporturile cele mai văduvite de specialiști adevărați, antrenori sau posesori de diplome care să certifice în mod real cunoștințele dobândite șamd. Aceasta ar putea fi neîndoios una dintre cauzele cu mare greutate ale degradării profunde a sportului românesc, care a dus implicit și la trista situație a rugbyului la care cu toții suntem azi martori.

Cine are habar cât de cât de starea lucrurilor în România ultimilor trei decenii și are un dram de obiectivitate, nu poate nega faptul că autoritățile, guvernul și toți cei cu putere de decizie au neglijat constant sportul, nefiind capabili să priceapă că, pe lângă beneficiile teribile pentru sănătatea populației (n.r. a se vedea cât cheltuim cu sistemul ineficient de sănătate publică), expunerea mediatică pe mapamond a competițiilor internaționale, care s-a dezvoltat exponențial și proporțional cu evoluția tehnologică, aduce plusvaloare pentru cartea de vizită a unei națiuni cât zece ministere de externe ori agenții à la Elena Udrea.

În fine, rugbyul nostru a fost mereu sărac și puternic subfinanțat, nici de aici nu putem găsi o explicație pertinentă pentru situația actuală atât de grea.

Ca și în cazul altor sporturi cu un trecut glorios, în privința forului tutelar al rugbyului nostru – Federația Română de Rugby, merită amintită zicerea din popor «omul sfințește locul». Incapacitatea federației de rugby de a înțelege că fără să semeni, nu poți culege nimic este sinteza dezastrului ultimilor ani.

Fără absolut nicio strategie legată de sectorul juvenil – copii/cadeți/juniori, este lesne de înțeles că finalmente s-ar fi ajuns aici. Pe românește, nu poți avea reprezentare internațională dacă ai 5, 6 sau maxim 7 echipe la categoriile de vârstă Under 15, 16, 17, 18, 19, 20. Pur și simplu, devii mai întâi irelevant iar apoi inexistent, cifrele sunt reci, nu pot minți…Ca atare, România a dispărut efectiv de la orice competiție internațională serioasă, ajungând în ultimii ani să pierdem în fața unor țări precum Spania, Portugalia, Olanda și Cehia.

De parcă nu ar fi fost de ajuns lipsa acută de competență managerială, FRR s-a făcut remarcată prin câteva decizii cu consecințe negative majore.

Deși dintotdeauna și-a deplâns prin presă situația financiară precară, FRR, prin președintele Alin Petrache, a înstrăinat cu titlu gratuit către Ministerul Afacerilor Externe un teren de cca 5.000 mp poziționat la 300 m de Arcul de Triumf. Motivul? Faptul că se plătea impozit pe el.

Referitor la situația jucătorilor legitimați, există tot mai multe suspiciuni legate de veridicitatea cifrelor raportate de către federația de la București forului mondial – World Rugby, cât mai ales fostului minister al sportului, actuala Agenție Națională pentru Sport. Toate acestea se pare că au erodat credibilitatea FRR, repercusiunile fiind pe măsură.

Materializat ca un efect natural al dezinteresului pentru creșterea de jucători (n.r. deși programele de dezvoltare a sectorului juvenil sunt redactate impecabil, însă doar pe…hârtie), importul masiv de jucători străini s-a făcut planificat, scopul final al federației noastre fiind naturalizarea acestora, măsura fiind totuși absolut necesară, căci pur și simplu nu mai sunt jucători români disponibili pentru competiția internă actuală (rezultată prin comasarea grupărilor din primele 2 ligi valorice), care a ajuns la un nivel valoric de neconceput acum câțiva ani, majoritatea echipelor fiind formate din amatori, singurele grupări așa-zise profesioniste fiind echipele departamentale Steaua, Dinamo și mai nou, Rapid, precum și Timișoara și Baia Mare.

De menționat și performanța FRR de a pierde propria bază de pregătire, Stadionul Arcul de Triumf, acolo unde Compania Națională de Investiții a construit stadionul actual pe locul fostului stadion de rugby, cu ocazia organizării EURO 2020.

Din moment ce nimeni nu le-a intrat cu forța în casă, este de neînțeles cum de oficialii federali nu au fost capabili să redacteze un simplu act juridic care să garanteze drepturile federației și ulterior finalizării noului stadion.

Din păcate, astăzi România nu mai reprezintă nimic pe scena rugbyului internațional.

P.S. România a fost învinsă sâmbătă fără drept de apel de o echipă a Statelor Unite ale Americii care nu va participa la Cupa Mondială de peste câteva săptămâni din Franța. În esență, rezultatul nu constituie o surpriză, ceea ce va urma este însă îngrijorător, căci naționala noastră va înfrunta în deplasare 2 echipe mult superioare, Georgia și Italia, după care vor veni partidele de la Cupa Mondială contra Irlandei, Africii de Sud, Scoției și Tonga, unde nu are rost să facem previziuni de niciun fel, din minim respect pentru jucători.