A fost semnat Certificatul de urbanism pentru construirea Spitalului Regional de Urgențe Iași / Investiție de 421 de milioane de euro
Certificatul de urbanism pentru construirea Spitalului Regional de Urgențe Iași și pentru organizarea șantierului de lucru a fost semnat luni de reprezentanții Primăriei municipiului, anunță Agenția de presă Rador.
Costul total al proiectului este de aproximativ 421 de milioane de euro, finanțarea fiind susținută de Guvernul României și de Banca Europeană de Investiții.
City-managerul muncipiului Iași, Petru Movilă a spus că este asigurată mai mult de jumătate din sumă, bani pe care Guvernul i-a împrumutat de la Banca Europeană de Investiții.
”Este asigurată mai mult de jumătate din suma necesară investiției, peste 250 de milioane de euro. Spitalul Regional de Urgențe Iași se realizează în parteneriat cu Ministerul Sănătății care asigură finanțarea construcției acestui important spital, precum și dotarea cu aparatură, iar Primăria municipiului Iași asigură utilitățile, ceea ce înseamnă apă, canalizare, curent și gaz, bineînțeles și partea de comunicații – internet. De asemenea, Primăria municipiului Iași va asigura realizarea căilor de acces spre Spitalul Regional de Urgențe”, anunță Petru Movilă.
Spitalul Regional de Urgențe de la Iași va fi cel mai mare din zona Moldovei și este unul dintre cele trei astfel de spitale care vor fi construite în România, împreună cu cele de la Cluj și Craiova.
sursa foto: Ministerul Sănătății
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
© 2024 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.
3 comentarii