
A fost semnat contractul pentru realizarea ultimului tronson din autostrada Transilvania, între Poarta Sălajului și Nuşfalău / Va avea o lungime de 41 de kilometri şi un tunel de aproape trei kilometri / O asociere de antreprenori turci trebuie să finalizeze lucrarea în șase ani și jumătate
Proiectul are cea mai mare valoare contractată pe zona de infrastructură rutieră, de peste şase miliarde de lei. Tronsonul cuprins între Poarta Sălajului și Nuşfalău are o lungime de 41 de kilometri şi include şi un tunel de aproape trei kilometri, transmite News.ro.
Marcel Ciolacu şi Sorin Grindeanu au fost prezenţi, joi, la Zalău, la semnarea contractului pentru proiectarea şi execuţia tronsonului de autostradă Poarta Sălajului-Nuşfalău. Contractul a fost încheiat între CNAIR şi Asocierea Makyol Insaat Sanayi Turizm VE Ticaret AS-Ozaltin Insaat Ticaret VE Sanayi AS (Turcia).
Premierul Ciolacu a afirmat că acesta este ultimul tronson din autostrada Transilvaniei.
”Este ultimul tronson din A3, care nu era contractat din autostrada Transilvaniei. O perioadă de timp, cu adevărat, a fost o aplicare mult mai mare pe zonele în care România nu avea niciun fel de autostradă, dar cu prezenţa noastră astăzi aici am vrut să arătăm foarte clar că nici o zonă a României nu va fi lăsată în urmă. Dimpotrivă, toată politica a fost de a crea un echilibru. Dacă s-ar fi dezvoltat România într-o astfel de logică, sunt ferm convins că în acest moment nu ar fi părăsit atât de mulţi români România să-şi caute un loc de muncă mai bine plătit în altă parte. Este un record, este o zi istorică, aş putea spune, pentru că avem cea mai mare valoare contractată pe zona de infrastructură rutieră, peste şase miliarde de lei, mai exact 6,62 miliarde de lei fără TVA şi în localitatea Meseş, va fi cel mai lung tunel din România, de aproximativ 2,89 kilometri”, a declarat Marcel Ciolacu.
De asemenea, Sorin Grindeanu a afirmat că pe tronsonul de la Suplacu de Barcău la Biharia s-a intrat în faza de execuţie.
”Vorbim de cel mai mare contract din istorie, semnat de noi la Ministerul Transporturilor, 6,62 de miliarde de lei, 41 de kilometri, incluzând acest tunel de aproape trei kilometru, tunelul Meseş. Putem spune în acest moment că de la Nădăşelu până la Nuşfalău s-a intrat în ultima fază cea de execuţie. De asemenea pot să spun că şi de la Suplacu de Barcău până la Biharia iarăşi am intrat în faza de execuţie. Aceste tronsoane cu diferiţi constructori, mai ales în prima parte, de la Nădăşelu până la Poarta Sălajului, cele două loturi ale UMB-ului ar trebui să fie finalizate anul acesta. Şi sunt monitorizaţi foarte atent, sunt convins, aşa cum ne-a învăţat UMB-ul, că se va ţine de termene”, a mai transmis ministrul Transporturilor.
El s-a referit şi la asocierea de firme care a câştigat acest contract.
”Avem experienţe pozitive cu ambele companii. Una dintre ele a intrat pe final de contract pe lotul întâi de la drumul expres de la Craiova la Piteşti. Erau nişte domni care nu îşi făceau treaba, am reziliat şi a câştigat una din cele două companii, au terminat înainte de termen şi au făcut treaba foarte bine. Cealaltă companie e partea de asociere de la metroul din Bucureşti şi de asemenea a câştigat toate cele patru loturi de la Sibiu la Făgăraş şi sunt în execuţie în acest moment şi mai au un lot foarte important pe care îl vor termina anul acesta, ultimul lot lipsă între Ploieşti şi Buzău, unde înaintează foarte bine şi vor fi finalizaţi şi acei 17-18 kilometri şi anul acesta”, a explicat Grindeanu.
Tronsonul Poarta Sălajului – Nuşfalău, în lungime de 41 kilometri, va fi construit de o Asociere de antreprenori turci (Makyol – Ozaltin), în termen de 78 de luni (18 luni proiectare, 60 de luni execuţie).
În cadrul contractului este prevăzută şi construirea celui mai lung tunel rutier din Romania (Tunelul Meseş) care va avea o lungime de 2,89 kilometri.
Proiectul, cu cea mai mare valoare de până acum (6,62 miliarde de lei, fără TVA), finanţat prin Programul Transport 2021-2027, include construcţia a 65 de viaducte, poduri şi pasaje, cu o lungime totală de 13 kilometri.
Întregul tronson de autostradă Poarta Sălajului – Nuşfalău este compus din două secţiuni:
- Poarta Sălajului –Zalău (15,14km), care include tunelul Meseş,
- Zalău –Nuşfalu (25,86 km)
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.