A început donarea de jucării pentru Târgul de Jucării “2nd Life” din Herăstrău
Știm că e încă vacanță, dar luna septembrie se apropie cu pași grăbiți.
Ați început curațenia de toamnă? Dacă nu, puteți începe cu sortarea
jucăriilor. Asta pentru că pe data de 10.09.2022 va avea loc cea de-a
doua ediție a Târgului de Jucării “2nd Life”, organizat de AGR. Este un
eveniment de educație ecologică, financiară și socială, ce își propune
să redea jucăriilor nefolosite o nouă viață educând în același timp
copiii în spiritul celor 3 R: reuse, repair, recycle.
Dacă ai jucării în stare bună, pe care nu le mai folosești și de care
ești gata să te desparți pentru o cauză bună, vino în perioada
17.08.20222-09.09.2022, între orele 10.00-20.00, la Roaba de Cultură
pentru a le dona. Organizatorii se ocupă de sortare și igienizare, iar
pe 10.09.2022 le vor comercializa la Târgul “2nd Life”, urmând ca banii
strânși să fie donați către cauza ”Pâine și mâine” a organizației World
Vision.
Îmbină faptele bune cu distracția și vino, în al doilea weekend din
septembrie, să te bucuri de jocurile și atelierele organizate de
partenerii nostri, în cadrul Târgului “2nd Life”. Te vei întoarce acasă
cu un zambet larg pe față și câțiva prieteni noi.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
1 comentariu