G4Media.ro

A început Festivalul Filmului European / Şefa Reprezentanţei Comisiei Europene în România:…

Sursa foto: Festivalul Filmului European/Facebook

A început Festivalul Filmului European / Şefa Reprezentanţei Comisiei Europene în România: „E important să privim în trecut şi să apreciem importanţa libertăţii”

„Este important să privim în trecut, să vedem drumul pe care l-am realizat împreună, România şi Europa, şi să apreciem o dată în plus importanţa libertăţii. Prin organizarea unui veritabil turneu, festivalul îşi îndeplineşte cu prisosinţă rolul de a aduce oamenii împreună, de a celebra împreună Europa şi unitatea noastră în diversitate”, a declarat Mara Roman, şefa interimară a Reprezentanţei Comisiei Europene în România, la deschiderea celei de-a 28-a ediţii a Festivalului Filmului European care a avut loc, joi, la Sala Luceafărul din Capitală, transmite News.ro.

„Lecţiile Blagăi/ Blaga’s Lessons” (coproducţie bulgaro-germană, 2023), în regia lui Stephan Komandarev, recompensat cu Crystal Globe pentru cel mai bun film, Cea mai bună actriţă, Premiul Juriului Ecumenic la Karlovy Vary International Film Festival, a fost văzut şi apreciat, joi seară, de o sală plină.

„Un thriller răvăşitor, exesperant şi palpitant”, aşa cum îl descria Variety, „Lecţiile Blagăi” este despre o profesoară pensionară, văduvă, care cade pradă unei escrocherii telefonice, este jefuită de economiile de-o viaţă şi rămâne fără banii pentru mormântul soţului. Salvarea apare sub forma unei oferte de muncă atrăgătoare dar suspectă.

„Avem şansa de a urmări o ediţie consistentă. Pe lângă faptul că ajungem în multe locuri din ţară, ediţiile locale fiind la Târgu Mureş, Botoşani, Sibiu, Braşov, Chitila, Curtea de Argeş şi Chişinău, conţinutul este unul de substanţă şi nu ar putea fi posibil în afara acestei istorii lungi din aceşti 35 de ani pe care îi marcăm anul acesta. 28 de ani au însemnat şi ediţii ale Festivalului Filmului European, un proiect iniţiat de Delegaţia Comisiei Europene în România, continuat de institutul Cultural Român din 2007 iar din 2014 organizat sub egida EUNIC România. Peste 34 de filme în premieră naţională sunt între cele selecţionate. Mergem, nu întâmplător şi la Chişinău, în anul în care va fi ales un nou Parlament european care sperăm să aibă un cuvânt decisiv în aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană. Am ales drept temă, prin selecţie, dar şi prin spotul FFE, că se împlinesc 35 de ani de la Revoluţie, de când regimurile comuniste din Europea de Est s-au prăbuşit şi că poate fi un moment de analiză şi de retrospectivă cu privire la evoluţia noastră în aceşti ani”, a spus Liviu Jicman, preşedintele Institutului Cultural Român, în deschiderea FFE.

„Mai ales astăzi, de 9 mai, e important să privim în trecut, să vedem drumul pe care l-am realizat împreună, România şi Europa, şi să apreciem o dată în plus importanţa libertăţii. În arhitectura europeană, cultura este un domeniu care ţine în continuare de competenţa statelor membre, sau cea mai mare parte, dar Uniunea Europeană are un rol important de sprijinire a diversităţii culturale europene dar şi în ceea ce priveşte cooperarea internaţională. Cred că un exemplu foarte bun este acest festival, care an de an promovează cultura şi valorile europene, prin intermediul producţiilor cinematografice din întreaga Europă. Anul acesta avem un motiv în plus de bucurie, faptul că va festivalul ajunge şi la Chişinău. Prin organizarea unui veritabil turneu, festivalul îşi îndeplineşte cu prisosinţă rolul de a aduce oamenii împreună, de a celebra împreună Europa şi unitatea noastră în diversitate”, a subliniat Mara Roman,şefa interimară a Reprezentanţei Comisiei Europene în România.

„Iubim cinematograful şi sigur acesta este motivul pentru care sunt în faţa dumneavoastră”, a mărturisit Cătălin Olaru, director artistic al FFE, înainte de prima proiecţie. „Dacă vorbim despre Europea şi de Uniunea Europeană ca despre un spaţiu al dialogului, cred că filmele pe care le-am selecţionat au foarte multe să ne spună, vorbesc despre multe teme şi mai toate sunt importante, vorbim de o bogăţie a limbajului cinematografic destul de mare. Închei cu: Du-te la cinema!”.

Spotul care însoţeşte ediţia FFE28 a fost regizat de Mihai Sofronea.

FFE, organizat de Institutul Cultural Român, propune un program generos şi variat, cu 39 de lungmetraje de ficţiune, documentare şi de animaţie şi 2 calupuri de scurtmetraje britanice şi croate. Dintre acestea, 34 de filme sunt prezentate în premieră naţională.

Festivalul are loc la Bucureşti în perioada 9-15 mai, la Cinema Elvire Popesco şi Cinema Union şi la Cinemateca Eforie, dar şi la Botoşani (Cinema Unirea), între 10-12 mai, la Târgu Mureş (Muzeul Judeţean Mureş – Secţia de Istorie (Cetate), Sala Multimedia), între 16-18 mai, la Sibiu (Filarmonica de Stat Sibiu, Sala Thalia şi Forumul Democrat al Germanilor – Sala Oglinzilor), între 17-19 mai, la Chitila (Parcul Valea Mangului), între 17-19 mai, la Curtea de Argeş (La Conac), între 18-19 mai, la Braşov (Centrul Cultural Reduta), între 24-26 mai şi se va încheia la Chişinău (Cinema Odeon), între 6- 8 iunie.

În Bucureşti, biletele pentru filmele proiectate la Cinema Union, Cinemateca Eforie şi Cinema Elvire Popesco pot fi achiziţionate de la casele de bilete ale acestora sau online, de pe platforma Eventbook, iar pentru Sala Luceafărul, de la casa de bilete şi online, de pe www.bilet.ro. În celelalte oraşe, accesul la proiecţii este gratuit.

Festivalul Filmului European este organizat de Institutul Cultural Român, cu sprijinul Reprezentanţei Comisiei Europene în România şi EUNIC România, în parteneriat cu UCIN, ambasadele, centrele şi institutele culturale europene.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...