A murit actorul Alexandru Arșinel / În vârstă de 83 de ani, acesta se afla internat la Terapie Intensivă, la Spitalul Universitar
Actorul Alexandru Arșinel se afla internat la terapie intensivă, la Spitalul Universitar de Urgență București, din 15 septemebrie. El a decedat joi seara.
„În această seară, marele actor Alexandru Arșinel, s-a stins din viață în urma unei lungi suferințe. (…) Conducere Spitalului Universitar de Urgență București transmite condoleanțe familiei îndurerate. Dumnezeu să-l odihnească”, a transmis conducerea spitalului într-un comunicat oficial.
Potrivit informațiilor furnizate de medicii spitalului, Arșinel a fost internat pentru tratarea unor leziuni de decubit, cauzate de repaosul prelungit la pat.
În august, actorul a fost internat la Institutul Clinic Funeni, în secţia de ATI, din cauza mai multor probleme de sănătate.
Arșinel a făcut în 2013 un transplant de rinichi. În 2017 a suferit o intervenție chirurgicală în urma unui infarct. Cunoscute sunt și afecțiunile pe care le avea la coloană și alte operații la care a fost supus de-a lungul timpului.
Alexandru Arșinel s-a născut în 4 iunie, 1939, în județul Suceava, localitatea Dolhasca.
Actor de comedie, Arșinel a contribuit la teatrul românesc de revistă, televiziune și film. A fost director al Teatrului de revistă „Constantin Tănase” din București.
Prin intermediul televiziunilor, Arșinel și-a câștigat o amplă notorietate mai ales pentru parteneriatul longeviv de joc avut cu actrița Stela Popescu, care a decedat în noiembrie, 2017.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
29 comentarii