A murit cea mai bătrână broască ţestoasă din Africa, la vârsta de 344 de ani
Alagba, o broască ţestoasă uriaşă considerată cea mai bătrână din Africa, a decedat, la vârsta de 344 de ani, la palatul regelui tradiţional din oraşul nigerian Ogbomoso, Oba Jimoh Oyewunmi, a informat secretarul său privat, Toyin Ajamu, citat de EFE şi de agenţia NAN.
Alagba, un exemplar masculin de broască ţestoasă uriaşă, al cărui nume în limba yoruba însemna ”bătrânul”, a murit joi după o scurtă suferinţă, a declarat Toyin Ajamu, citat de presa locală.
”Alagba a trăit în pace timp de mai multe secole la palat. Broasca ţestoasă a fost în trecut gazda a numeroşi monarhi în Ogbomoso”, a precizat secretarul privat.
Aparţinând unei specii recunoscută pentru longevitatea deosebită, ţestoasa Alagba a devenit populară după ce actualalul ”soun” (titlu monarhic) ”şi-a folosit resursele personale pentru a-i asigura un trai bun”.
Alagba avea ”avea doi membri ai personalului palatului care îi erau dedicaţi”, a indicat secretarul. Aceştia ”îi asigurau hrană, asistenţă medicală şi alte lucruri necesare pentru a se asigura că beneficia de cel mai bun tratament”, a adăugat el.
”În fiecare zi, la Alagba veneau turişti din diferite părţi ale lumii”, a mai spus Ajamu adăugând că atât palatul cât şi sectorul turistic „deplâng moartea lui Alagba”.
Secretarul a anunţat că există intenţia ca trupul ţestoasei să fie conservat astfel încât turiştii să se bucure în continuare de prezenţa sa, notează sursele citate.
Foto: Țestoasa Alagba / Sursa: Facebook
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank© 2024 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.
4 comentarii