A murit crocodilul Burt din celebrul film „Crocodile Dundee”, la vârsta de 90 de ani
Burt, crocodilul uriaş care a apărut în filmul „Crocodile Dundee” (1986) alături de Paul Hogan şi Linda Kozlowski, a murit la vârsta de 90 de ani, la complexul acvatic unde trăia, Crocosaurus Cove, din oraşul australian Darwin, transmite luni agenţia EFE, conform Agerpres.
„Cu mare tristeţe anunţăm decesul lui Burt, legendarul crocodil de apă sărată şi vedeta clasicului australian ‘Crocodile Dundee’. Burt a murit în linişte, în weekend, şi se estimează că avea peste 90 de ani, marcând sfârşitul unei ere incredibile”, se arată într-o declaraţie postată pe pagina oficială de Facebook a acvariului.
Burt a fost un crocodil uriaş de apă sărată care măsura 5,1 metri în lungime şi cântărea 700 de kilograme.
El a fost numit după actorul american Burt Reynolds, după ce a fost capturat în anii ’80 în râul Reynolds.
Burt a devenit unul dintre cei mai cunoscuţi crocodili din lume după ce a apărut în filmul „Crocodile Dundee” şi „a contribuit la modelarea imaginii Australiei drept un teritoriu de o frumuseţe naturală aspră şi o viaţă sălbatică uluitoare”, a notat acvariul.
Crocodilul Burt, care a sosit în 2008 la Crocosaurus Cove, era cunoscut pentru firea sa independentă şi era un burlac convins, potrivit reprezentanţilor parcului acvatic. Aceştia au precizat că „temperamentul său înflăcărat i-a adus respectul îngrijitorilor şi al vizitatorilor deopotrivă, deoarece întruchipa spiritul crud şi neîmblânzit al crocodilului de apă sărată”.
Filmul „Crocodile Dundee” s-a bucurat de un succes uriaş în 1986, an în care a fost al doilea film cu cele mai mari încasări, 174,8 milioane de dolari americani, după „Top Gun” – 176,9 milioane de dolari, potrivit datelor de pe site-ul de specialitate Box Office Mojo.
Pelicula a fost atât de populară încât a fost urmată de o continuare, „Crocodile Dundee II” (1988), care nu a avut un succes similar, însă a fost al şaselea film cu cele mai mari încasări din acel an, cu 109 milioane de dolari americani.
În 2001 a fost lansat „Crocodile Dundee in Los Angeles”, în încercarea de a revitaliza saga, însă filmul a obţinut încasări de doar 39 de milioane de dolari.
În 2020 a apărut „The Very Excellent Mr. Dundee”, film în care Paul Hogan joacă rolul unui actor retras din activitate care participă la un proiect de realizare a unei noi versiuni a filmului care l-a făcut celebru. A fost ultimul film în care a apărut Oliva Newton-John.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.