A murit Dan Matei Agathon, fost ministru al Turismului / Alin Burcea, prim-vicepreședintele ANAT: „Îl consider Unicul Ministru din ultimii 33 de ani” / Aghaton a fost inițiatorul controversatului proiect „Dracula Park”
Fostul ministru al Turismului, Dan Matei Agathon (foto stânga), a decedat joi, a anunțat Alin Burcea, prim-vicepreşedinte al Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism din România (ANAT), pe pagina sa de Facebook.
”Astăzi s- a stins din viață fostul Ministru Dan Matei Agathon, pe care îl consider Unicul Ministru din ultimii 33 de ani! Am avut onoarea să lucrez 2 ani cu el și pot să vă spun că a fost un om într- adevăr pasionat de aceasta Mare Industrie a României! Odihnește- te în pace, Prietene..!”, a scris Alin Burcea.
Dan Matei Agathon a fost ministru al Turismului în perioada 1992-1996 și 2000-2003, în Guvernul Năstase.
Numele său a fost legat de unul dintre cele mai controversate proiecte din domeniul turismului, care nici nu s-a mai realizat: Dracula Park.
În anul 2001, Guvernul Adrian Năstase, prin ministrul Turismului de la acea vreme, Dan Matei Agathon, lansa o subscripţie publică prin care se adunau bani pentru dezvoltarea a ceea ce se dorea a fi cel mai mare parc tematic din Estul Europei. Potrivit proiectului, construcţia ar fi trebuit realizată în vechea cetate medievală a Sighişoarei, pe platoul Breite, pe o suprafaţă de 50 de hectare, investiţie evaluată la acea vreme la peste 40 de milioane de dolari.
Aici ar fi trebuit să se construiască Castelul Dracula, o altă clădire numită generic Institutul Internaţional de Vampirologie, cu foarte multe săli de conferinţe şi laboratoare care comunicau între ele prin tuneluri subterane, un hotel şi un restaurant, dar şi pensiuni, cabane şi magazine.
Proiectul „Dracula Park” nu s-a mai realizat vreodată, iar investitorii, în general mici întreprinzători, aproximativ 14.000 de români, nu au primit banii înapoi. Oamenii au crezut în proiect după ce chiar primii oameni ai statului au cumpărat acţiuni, scria adevarul.ro în anul 2016.
La vremea respectivă Adrian Năstase a investit 102 milioane de lei vechi (10.200 RON) în pachetul de acţiuni, în vreme ce Agathon şi-a pus la bătaie salariul pe o lună, respectiv 1.500 RON. Şi Marian Oprişan, preşedintele Consiliului Judeţean Vrancea, a cumpărat în ianuarie 2002 acţiuni în valoare de 2.500 RON, de la BCR, sucursala care coordona vânzarea de acţiuni.
În total, la nivel naţional s-au strâns atunci prin subscripţie publică peste două milioane de euro, cei mai mari acţionari la Dracula Park fiind companiile Brau Union şi Coca Cola.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
© 2024 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.
2 comentarii