
A murit delfinul Chen Chen, una din atracțiile Delfinariului din Constanța / A născut în 8 martie 2024, iar puiul a murit 5 luni mai târziu
Delfinariul din cadrul Complexului Muzeal de Științe ale Naturii din Constanța a anunțat astăzi că femela de delfin Chen Chen a fost găsită fără suflare, informează Agenția de presă Rador, care citează Radio Constanța.
„În data de 02.03.2025 în jurul orei 9 dimineața, la secția Delfinariu a Complexului Muzeal de Științe ale Naturii, Constanța a decedat un exemplar de delfin, femela Chen Chen. Cauzele decesului nu sunt la acest moment cunoscute.
Conducerea instituției a demarat procedurile legale ce se impun în această situație.
Ulterior efectuării demersurilor necesare, la finalizarea acestora vom reveni cu un comunicat care să cuprindă rezultatele acestora și măsurile ce vor fi dispuse”, au transmis reprezentanții Delfinariului Constanța.
Anul trecut, Chen Chen a devenit mămică, iar vestea a fost primită cu entuziasm de întreaga echipă a Complexului Muzeal de Științe ale Naturii Constanța. Puiul, o surpriză pentru toți angajații, s-a născut pe 8 martie și în pofida îngrijirilor și atenției de care s-a bucurat, a murit 5 luni mai târziu.
Chen Chen, alături de delfinul Ni Ni, a fost adusă în captivitate în 2010, din Beijing, și a devenit un simbol al Delfinariului Constanța. Împreună, cei doi delfini au devenit vedete locale.
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.