A murit fostul colonel Tudor Stănică, unul din torționarii disidentului Gheorghe Ursu
Torționarul Tudor Stănică a murit la vârsta de 84 de ani, spun sursele G4Media. Fost colonel de miliție, Stănică a fost cel care l-a torturat pe disidentul Gheorghe Ursu. Stănică era șef al Direcției Cercetări Penale din Inspectoratul General al Miliției și era notoriu pentru metodele prin îi tortua pe condamnații din închisori.
Sătnică a beneficia în iulie de o întrerupere a pedepsei de 10 ani de închisoare pentru a 20-a oară consecutiv, situație criticată de deputatul liberal Alexandru Muraru.
„Această situaţie, care durează de 20 de ani, ridică semne de întrebare serioase cu privire la funcţionarea sistemului nostru judiciar. În lumina faptelor prezentate, solicit Parchetului General să conteste imediat decizia de întrerupere a pedepsei din 16 ianuarie 2023, dată de Curtea de Apel Bucureşti. Este inadmisibil ca un individ condamnat pentru crime atât de grave să fie, practic, amnistiat de la justiţie, invocând afecţiuni medicale, în timp ce victimele şi familiile acestora suferă”, declara Muraru,
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
© 2024 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.