A murit unul din cei mai influenţi călugări budişti/ Thich Nhat Hanh era considerat părintele mindfulness
Thich Nhat Hanh, influent călugăr budist vietnamez, activist pentru pace şi considerat părintele mindfulness, a murit la 95 de ani, relatează BBC, citat de Adevărul.ro
Decesul a fost anunţat de organizaţia sa Plum Village, care a precizat că acesta a „murit în pace”, la Tu Hieu din Hue din Vietnam.
Un autor prolific şi activist pentru pace, Thich Nhat Hanh, este adesea menţionat ca „părintele mindfulness”. Pe Twitter, organizaţia sa a cerut adepţilor săi să-l păstreze pe Thich Nhat Hanh „în suflet şi inimă”.
Thich Nhat Hanh a fost exilat din Vietnam în anii 1960 după ce s-a opus războiului. În timpul apogeului războiului din Vietnam s-a întâlnit cu Martin Luther King, convingându-l pe liderul drepturilor civile să vorbească împotriva conflictului.
Mai târziu, King l-a nominalizat pe Thich Nhat Hanh pentru Premiul Nobel pentru Pace, descriindu-l drept „un apostol al păcii şi al nonviolenţei”.
Călugărul a petrecut zeci de ani în Franţa după ce a fost exilat şi a continuat să înfiinţeze mănăstiri şi centre de meditaţie în întreaga lume, cunoscute sub numele de Village Plum.
A scris peste 100 de cărţi care au fost traduse în peste 40 de limbi. Ultima sa carte a fost publicată în octombrie 2021. A efectuat regulat turnee în Europa şi SUA, vorbind despre practica mindfulness.
Dar mişcarea sa a fost împiedicată de guvernul comunist din Vietnam în 2009, când centrul său zen din Lam Dong a fost forţat să se închidă. În 2018, s-a întors în Vietnam şi i s-a permis de către autorităţi să-şi petreacă ultimele zile la templul Tu Hieu. Înmormântarea sa începe sâmbătă la Hue şi va dura cinci zile.
Sursa: Adevărul.ro
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
© 2024 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.
4 comentarii