A murit Valeria Seciu, una dintre marile actrițe de teatru și film ale generației sale. Ea a înfiinţat una dintre primele trupe independente din România, Teatrul Levant
Valeria Seciu, una dintre marile actrițe de teatru și film ale generației sale, a murit marți la vârsta de 83 de ani, potrivit unui anunț al UNITER. Valeria Seciu, care a fost căsătorită cu actorul Octavian Cotescu, a avut roluri memorabile în piese de teatru și în filme, iar după Revoluție a fondat Teatrul Levant, una dintre primele trupe independente de teatru din România.
Potrivit Radio România Cultural, începând cu anul absolvirii și până în anul 1977, Valeria Seciu a jucat pe scena Teatrului Naţional „I.L. Caragiale” din Bucureşti, în spectacole precum ”Enigma Otiliei” (1968), ”Idiotul” (1969), ”Cui i-e frică de Virginia Wolf?” (1970), „Regele Lear” sau „Richard al III-lea”.
Începând cu anul 1978, a jucat pe scena Teatrului Mic din Bucureşti.
Valeria Seciu a jucat şi zeci roluri în filme: „Înainte de tăcere”, „Ion: Blestemul pămîntului, blestemul iubirii”, „Vânătoare de vulpi”, „Adela” sau ”Sunt o babă comunistă”.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
8 comentarii