G4Media.ro

A treia demisie din guvernul britanic după acordul privind Brexit

A treia demisie din guvernul britanic după acordul privind Brexit

Un al treilea oficial a demisionat joi din guvernul premierului britanic Theresa May după aprobarea acordului cu UE privind Brexit, informează dpa, AFP şi Reuters, citate de Agerpres.

Esther McVey, ministrul muncii şi pensiilor, şi-a anunţat demisia într-o scrisoare adresată şefei guvernului în care afirmă că acest acord „nu onorează rezultatul referendumului” (din 2016 la care o majoritate a britanicilor s-au pronunţat în favoarea ieşirii din Uniunea Europeană).

Mai devreme joi, ministrul britanic pentru Brexit Dominic Raab şi-a dat demisia, afirmând că planul Theresei May cu privire la Brexit ameninţă integritatea Marii Britanii.

Secretarul de stat britanic pentru Irlanda de Nord, Shailesh Vara, care la referendumul din iunie 2016 a susţinut rămânerea Regatului Unit în Uniunea Europeană, a fost primul membru al guvernului britanic care a demisionat după ce premierul May a obţinut, miercuri, sprijinul executivului de la Londra pentru acordul de retragere ce prevede termenii ieşirii ţării din UE.

Guvernul britanic şi-a dat acordul, după o ședință-record de cinci ore, pentru proiectul de acord asupra Brexitului încheiat marţi cu Uniunea Europeană, a anunţat miercuri premierul Theresa May, potrivit Agerpres. Acordul a fost anunțat și de Comisia Europeană într-un comunicat de presă. May are de trecut acum un hop mult mai dificil, în Parlament, unde va avea de înfruntat atât Opoziia laburistă, cât și facțiunea ostilă din propriul partid.

Partidul său Conservator este însă foarte divizat în această problemă, între adepţii unui Brexit fără concesii şi eurofilii care preferă să rămână în UE. Theresa May va veni într-un Consiliu European convocat special în această lună pentru ca cele două blocuri să aibă un acord pentru Brexit. Urmează ratificarea acordului atât de Parlamentul britanic, cât și de Parlamentul European. (Detalii aici)

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

3 comentarii

  1. Si la noi tot la 3 s-a oprit numarul demisiilor din PSD!

  2. Aseara, Teresa May anunta in DIRECT, triumfatoare ca Guvernul a aprobat Proiectul de acord cu UE privind BREXitul!
    Acum, ce inseamna asta?
    Parca ar fi aburelile Veoricai Dancila!