Abjecția morală a lăudătorilor lui Ion Antonescu și a negaționiștilor Holocaustului (Opinie)

M-am obișnuit cu insultele, calomniile, elucubrațiile și afirmațiile de-a dreptul penale pe care le fac negaționiștii Holocaustului și apologeții lui Antonescu și ai altor criminali de război condamnați după cel de-al doilea război mondial. Cu asemenea indivizi înveți să ai obrazul gros. Un singur lucru nu accept: ofensa adusă supraviețuitorilor Holocaustului și urmașilor victimelor obligați să treacă prin tortura acestor măcelari ai adevărului, plini de cinism și lipsiți total de empatie.

Recent a fost anulată lansarea unei cărți care face elogiul lui Ion Antonescu a unui individ căruia nici nu vreau să-i menționez numele ca să nu-i fac publicitate. Reacția acestuia a fost previzibilă –  o tiradă antisemită împotriva Institutului Național pentru Studierea Holocaustului din România “Elie Wiesel” – calificat drept “nazist”!!! – care intervenise pe lângă conducerea Palatului Culturii din Iași unde era programat evenimentul, acuzând în final … Mossad-ul (serviciul de spionaj extern al Israelului)!!!

Unul dintre invitații la lansare, conferențiar la Universitatea Bacău, a postat pe Facebook un text indigest și plin de clișee ultra-naționaliste care începe cu “VAI, CE O SĂ MAI TÂNJIM, NOI ROMÂNII, DUPĂ LIBERTATEA AVUTĂ ÎNAINTE DE 1990!”, care trădează nostalgiile după perioada național-comunistă atunci când a început sinteza între extremismul de stânga și cel de dreapta care înflorește azi.

Ce vină aveau copiii evrei?

Dar destul despre apologeții călăilor Holocaustului din România, importante sunt victimele. Unul dintre supraviețuitorii Pogromului de la Iași și ai Trenurilor Morții, Leonard Zăicescu, azi în vârstă de 96 de ani a reacționat la aflarea veștii că pe 21 iunie fusese programată lansarea unei cărți care îl lăuda pe comanditarul masacrului, Ion Antonescu, cu opt zile înaintea comemorării masacrului din 1941:

“Știrea în sine m-a tulburat. Mi-a provocat două sentimente absolut contradictorii. Unul de uluire, al doilea, că se poate întâmpla așa ceva în România. Ne lăudăm că suntem o țară democrată, că facem parte din Uniunea Europeană. Iar în ceea ce privește reabilitarea lui Antonescu…. pentru mine este ceva la care nu m-aș mai fi putut gândi”, a declarat, cu voce tremurândă, Leonard Zăicescu, într-un interviu la RFI.

În vârstă de 14 ani în 1941, el a supraviețuit masacrului comis de pe 29 iunie 1941 de militarii români în curtea chesturii de poliție de la Iași, văzându-și tatăl împușcat în fața lui, după care a supraviețuit și în Trenul Morții Iași – Podu Iloaiei, în vagoane de vite, unde, alături de Trenul Morții Iași – Călărași au murit circa 60% din cei 4.400 de evrei îmbarcați cu forța și dintre care mulți au murit asfixiați.

În total, în iunie – iulie 1941 au murit masacrați la Iași și în Trenurile Morții un număr estimat între 13.266 și 14.850 de evrei, potrivit Raportului final al Comisiei Internaționale pentru Studierea Holocaustului din România “Elie Wiesel”, document oficial al statului român, care a recunoscut responsabilitatea regimului Antonescu (nu a poporului român, atenție!) în moartea a 280 – 380 de mii de evrei și 11 mii de romi în perioada 1940 – 1944.

Negaționiștii Holocaustului și lăudătorii lui Antonescu neagă aceste fapte sau le minimalizează prelungind o atitudine adoptată de regimul comunist înainte de 1989. Ei colportează tot felul de povești lansate inițial de regimul Antonescu, cu privire la semnalizarea de unii evrei din Iași către aviația sovietică care a bombardat orașul după declanșarea războiului împotriva URSS pe 22 iunie 1941. O poveste discreditată chiar sub regimul Antonescu în perioada sa finală, când dictatorul fascist a încercat să arunce responsabilitatea pe trupele germane, care într-adevăr s-au alăturat masacrului, dar rolul important l-au jucat militarii, jandarmii și polițiștii români, cărora li s-au alăturat și civili, iar în Trenurile Morții germanii nu au avut niciun rol.

Pogromul de la Iași și Trenurile Morții au fost pregătite cu minuțiozitate din vreme, inclusiv prin implicarea Serviciului Special de Informații, care a lansat zvonuri și dezinformări care au exacerbat antisemitismul populației împotriva evreilor care reprezentau circa 1/3 dintre locutorii Iașiului.

Insultarea supraviețuitorilor Holocaustului

Cam cum credeți că se simte un om de 96 de ani, care atunci era un băiat de 14 ani a trăit o traumă inimaginabilă, când aude de intenție de organizare a unei manifestări revizioniste în chiar orașul calvarului său cu ceva mai mult de o săptămână înainte de comemorarea tragicului eveniment din 1941? Ce altceva decât să o considere drept o sfidare și o manifestare de antisemitism?

Am stat de vorbă de-a lungul anilor cu Shabs Roif (decedat), un evreu basarabean deportat cu familia în 1941 în Transnistria la vârsta de 11 ani, cu Mirjam Bercovici (care împlinește 100 de ani în septembrie) din orașul sud-bucovinean (neocupat de Stalin în 1940), deportată la 18 ani cu familia în Transnistria, Liviu Beris (decedat) deportat la vârsta de 13 ani cu familia în Transnistria din orașul Herța, cu Norman Manea (renumit scriitor care trăiește în Statele Unite) deportat la vârsta de cinci ani din Suceava (din sudul Bucovinei neocupat de Stalin în 1940) cu familia în Transnistria și cu mulți alții. Am văzut mărturia cutremurătoare a lui Esther Gelbelman, deportată la 12 ani de la Chișinău cu familia la Bogdanovka în Transnistria (locul celui mai mare masacru al Holocaustului prin gloanțe, 48.000 de evrei uciși în perioada 21 decembrie 1941 – 8 ianuarie 1942 la ordinul prefectului județului Golta, Modest Isopescu), unde în aceeași zi și-a văzut mama și fratele geamăn uciși, împușcați în cap de un ofițer al armatei române.

Ce vină aveau acești copii, alta de a se fi născut evrei? Ei reprezintă o minoritate care a supraviețuit masacrelor, foametei, frigului și bolilor la care au fost supuși de regimul fascist al lui Ion Antonescu. Ei erau comuniștii care potrivit lui Antonescu reprezentau un pericol pentru România, elucubrație reluată azi de antisemiții de tot felul? “Așa am fost crescut eu: cu ură împotriva turcilor, jidanilor și ungurilor”, spuneau Antonescu într-o ședință de guvern pe data de 8 aprilie 1941, înaintea declanșării războiului împotriva URSS, așa încât tot ce a făcut el după iunie 1941 a fost în mod clar premeditat.

Comparații aberante

Antisemiții au o reacție pavloviană de fiecare dată când e menționat Holocaustul și deversează clișee mincinoase: evreii erau comuniști, Antonescu i-a salvat pe evrei, Hitler l-a obligat pe Antonescu să deporteze evreii sau deturnează discuția prin așa-zisul “whataboutism” – de ce nu spuneți ce au făcut comuniștii (în subtext evreii) după război, Ana Pauker (eliminată din conducerea comunistă de Gheorghiu Dej în 1952, urmat în 1965 de Ceaușescu, ambii etnici români), de ce nu vorbiți de ce face Israelul azi cu palestinienii, dar de genocidul amerindienilor, armenilor, uigurilor, etc, de ce nu vorbiți? Și cine a împiedicat statul român să incrimineze negarea crimelor comuniste, altfel cercetate de Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc?

Scuzați-mă, care e legătura? Antonescu a cauzat moartea a peste un sfert de milion de evrei pentru că știa că Ana Pauker avea să comunizeze România după 1944 sau că Israelul o să-i persecute pe palestinieni după 1948? Care e legătura logică?

Negarea Holocaustului și apologia persoanelor condamnate pentru crime de război și împotriva umanității, în frunte cu Ion Antonescu, sunt incriminate prin Ordonanța de Urgență 31/2002 (care au rezultat într-o singură condamnare în 21 de ani). România nu e singura țară care incriminează negarea Holocaustului (despre care Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că nu este protejată de libertatea de exprimare, constituind incitare la ură), iar cei care neagă Holocaustul nu o fac din respect pentru adevărul istoric, care în cazul acestui eveniment este cunoscut prin cercetări exhaustive. Nu, negaționiștii sunt antisemiți și doresc să provoace durerea supraviețuitorilor și a urmașilor victimelor acestui genocid unic în istorie prin motivația sa ideologică.

Da, Antonescu și alți demnitari ai regimului său au fost condamnați de Tribunalul Poporului, într-o Românie ocupată de trupele sovietice, dar astfel de tribunale care au judecat criminalii de război au existat nu doar în țări ocupate, ci și în țări democratice, ca Republica Federală Grermania, Franța, Țările de Jos, Norvegia. Aveți impresia că Antonescu nu ar fi fost condamnat dacă era judecat în Germania sau în Franța? Ca să nu mai spun că decizia din 1946 a fost confirmată în 2008 în condiții de democrație de către Înalta Curte de Casație și Justiție.

Așa încât, ca să concluzionez, negarea Holocaustului și apologia unor personaje ca Ion Antonescu nu este un gest de apărare a onoarei poporului român, care nu se confundă cu un regim fascist vremelnic, după cum nu se confundă nici cu cel comunist impus cu forța de Stalin cu ajutorul slugilor sale, în frunte cu Gheorghiu Dej și a colaboratorilor săi apropiați printre care și Nicolae Ceaușescu. Nu, acestea reprezintă gesturi de abjecție morală, care n-au nicio legătură cu patriotismul, menite să incite la ură, ceea ce într-un stat democratic constituie un delict penal. Iar a te opune manifestărilor fasciste sau fascizante nu înseamnă a fi comunist, așa cum strigă negaționișii și lăudătorii lui Antonescu, ci a fi democrat.