G4Media.ro

Abu Dhabi a preluat o participaţie minoritară la casa de licitaţii Sotheby’s…

Abu Dhabi a preluat o participaţie minoritară la casa de licitaţii Sotheby’s / Anul trecut, Sotheby’s a raportat vânzări consolidate de 7,8 miliarde de dolari

La două luni după ce Sotheby’s a anunţat că va vinde o participaţie minoritară către fondul suveran de investiţii din Abu Dhabi, ADQ, joi casa de licitaţii a confirmat că tranzacţia s-a finalizat, transmite Bloomberg, transmite Agerpres.

„Au intrat în calitate de deţinători de acţiuni la o afacere cu un orizont de investiţii pe termen foarte lung, ceea ce este exact tipul de parteneriat pe care îl caută”, a declarat directorul general de la Sotheby’s, Charles Stewart.

Acţionarul majoritar al casei de licitaţii, miliardarul din telecomunicaţii Patrick Drahi, a injectat şi el noi fonduri în companie şi astfel şi-a păstrat participaţia majoritară. Împreună cu investiţia făcută de ADQ, injecţia de numerar în Sotheby’s se ridică la aproximativ un miliard de dolari.

Sotheby’s va înfiinţa un consiliu director format din opt membri plus directorul general iar ADQ va avea trei dintre cele nouă locuri în consiliul director. Întrebat dacă cele trei locuri sunt proporţional e cu investiţia făcută de ADQ în casa de licitaţii, Stewart a răspuns „da”, fără a oferi alte detalii.

Investiţia ADQ vine într-un moment dificil pentru Sotheby’s, care la fel ca şi restul pieţei de artă trece printr-o scădere prelungită. În luna iunie, agenţia de evaluare S&P Global Ratings a retrogradat calificativul atribuit casei de licitaţii şi a ridicat îngrijorări cu privire la capacitatea de a se refinanţa.

Anul trecut, Sotheby’s a raportat vânzări consolidate de 7,8 miliarde de dolari. Potrivit unui purtător de cuvânt de la Sotheby’s, în prima jumătate a acestui an vânzările casei de licitaţii s-au cifrat la 3,2 miliarde de dolari, în scădere cu 20% comparativ cu perioada similară a a anului trecut, şi în linie cu rezultatele rivalei Christie’s, care a înregistrat o scădere de 22% în ritm anual a vânzărilor în primul semestru.

Luna trecută, Bloomberg a dezvăluit că Sotheby’s va utiliza o mare parte din investiţia făcută de ADQ pentru a-şi rambursa datoriile. Purtătorul de cuvânt a clarificat joi că firma va utiliza aproximativ 800 de milioane de dolari din aceste fonduri pentru a rambursa datorii.

„Majoritatea va fi alocată pentru reducerea datoriilor”, a spus şi directorul general Charles Stewart, adăugând că investiţia făcută de ADQ „ne resetează complet bilanţul contabil şi face din acesta un factor de soliditate”.

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează