Academia Română și modernizarea școlii românești: Reducerea teoriei în favoarea deprinderilor practice e periculoasă. Ideea că memoria nu trebuie cultivată în şcoală, greşită

Presiunea prin care se cere eliminarea sau reducerea drastică a teoriei în favoarea susţinerii deprinderilor practice în învăţământul preuniversitar are un grad mare de periculozitate, presiunea prin care se cere reducerea numărului de ore de la disciplinele umaniste şi de ştiinţe sociale este, de asemenea, lipsită de realism şi de previziune pentru viitor, iar ideea reducerii orelor de istorie cu scopul asigurării educaţiei globale şi pregătirii viitorilor „cetăţeni europeni” este absurdă, pentru că identitatea europeană nu se poată obţine prin distrugerea identităţilor naţionale, consideră Academia Română, transmite News.ro.

Academia propune un set de măsuri care ”să stabilizeze şcoala românească şi să-i confere perspective bune de dezvoltare, fără a ceda în faţa unor presiuni conjuncturale, derivate dintr-o percepţie pripită asupra schimbărilor din societatea contemporană şi lipsită de o analiză profundă şi riguroasă”. Reprezentanţii Academiei afirmă că deşi digitizarea devine tot mai mult o metodă universală de viaţă şi un mod de a acţiona în toate domeniile, omul modern nu poate trăi şi acţiona în viaţă fără cunoştinţe lingvistice, istorice, geografice, etnografice, filosofice, etice . Ei combat ideea conform căreia memoria nu trebuie cultivată în şcoală şi că elevii nu au nevoie de cunoştinţe, ci de metode de aplicabilitate practică, pe care o consideră complet greşită.

”Recentele constatări date publicităţii, referitoare la procentajul ridicat al elevilor români afectaţi de analfabetismul funcţional, dar şi îngrijorarea produsă de analfabetismul primar (cauzat de neputinţa şcolarizării tuturor copiilor de vârstă şcolară) şi de abandonul şcolar, determină Academia Română să propună un set de măsuri, reieşite din experienţa celui mai înalt for de consacrare a valorilor intelectuale şi de cercetare din România. În plus, în contextul fixării unui număr mai mic de ore pe săptămână pentru învăţământul preuniversitar, există riscul reducerii timpului alocat unor discipline şcolare clasice. Până la adoptarea unei noi legi a educaţiei naţionale, menită să fie stabilă şi să cuprindă, mai mult principii decât date concrete (acestea trebuie să fie detaliate în statute şi regulamente), este nevoie de un set de măsuri care să stabilizeze şcoala românească şi să-i confere perspective bune de dezvoltare, fără a ceda în faţa unor presiuni conjuncturale, derivate dintr-o percepţie pripită asupra schimbărilor din societatea contemporană şi lipsită de o analiză profundă şi riguroasă”, consideră Academia Română, citată de News.ro.

Măsurile propuse de Academie:

1. Presiunea nejustificată de a introduce noi discipline şcolare trebuie să fie oprită, prin crearea, în cadrul materiilor existente, a noi conţinuturi care să răspundă dinamicii societăţii contemporane. Astfel, protecţia mediului, combaterea poluării se pot studia la Geografie, educaţia financiară şi bancară la Ştiinţe sociale şi la Istorie (în liceu), educaţia civică şi constituţionalismul la Istorie, nutriţia sănătoasă, educaţia igienică şi educaţia sexuală la Biologie, circulaţia pe drumurile publice la Dirigenţie etc. Practic, nu există discipline şcolare actuale în cadrul cărora să nu se plieze temele stringente pentru actualitate. Propunerile de a introduce discipline noi şi de a le elimina sau diminua pe cele vechi – verificate de la Renaştere încoace – sunt lipsite complet de realism şi de spirit pedagogic. De asemenea, ideea de a avea mai multe discipline încheiate cu medii semestriale şi anuale şi derulate în câte o oră pe săptămână este lipsită de orice fel de fundamentare psiho-pedagogică. Disciplinele de o oră pe săptămână au cea mai slabă eficienţă în procesul de predare-învăţare.
2. Presiunea prin care se cere eliminarea sau reducerea drastică a teoriei în favoarea susţinerii deprinderilor practice are, de asemenea, un grad mare de periculozitate. În şcoală, teoria şi practica trebuie să fie îngemănate într-o sinteză armonioasă, fără de care rezultatele ajung să fie dezastruoase. Fără cunoştinţe teoretice temeinice, acumulate în memoria elevilor, deprinderile practice ajung să fie fără fundament. De aceea, ştiinţele fundamentale şi cele ale naturii trebuie să fie studiate în continuare, începând cu bazele lor teoretice. Cercetarea fundamentală rămâne şi ulterior, în învăţământul superior, baza oricărei cercetări aplicative şi tehnice.
3. Presiunea prin care se cere reducerea numărului de ore de la disciplinele umaniste şi de ştiinţe sociale este, de asemenea, lipsită de realism şi de previziune pentru viitor. Digitizarea devine tot mai mult o metodă universală de viaţă şi un mod de a acţiona în toate domeniile, dar omul modern nu poate trăi şi acţiona în viaţă fără cunoştinţe lingvistice, istorice, geografice, etnografice, filosofice, etice etc. Dimensiunea istorică a existenţei noastre individuale şi de grup rămâne esenţială. Nu putem transforma conştiinţa socială în tabula rasa – ştergând întreaga experienţă de viaţă a omenirii –, ca să construim noi identităţi iluzorii. Europa Unită are şanse să existe în continuare şi să se fortifice nu prin încercările de destrămare a identităţilor etnice, ci prin făurirea unui concert al naţiunilor libere şi dornice să trăiască împreună. Pentru aceasta, este nevoie:

• de o cunoaştere aprofundată a limbii şi literaturii române
• de studierea temeinică a gramaticii, inclusiv în anii de liceu, la toate profilurile, în maniere adaptate şi specifice
• de exerciţiul insistent al lecturii, deopotrivă din cărţi tipărite sau pe suport digital; unul din doi elevi se concentrează pe recunoaşterea literelor, a silabelor şi pe reconstituirea cuvântului în sine, fără să-i mai poată percepe semnificaţia
• cultivarea literaturii române în manieră diacronică, pe curente şi mişcări literare, din Evul Mediu până astăzi
• cultivarea serioasă a limbilor străine şi a literaturii universale; combinarea scriitorilor români cu cei străini, pe teme mari, fără nicio pregătire prealabilă a elevilor nu face decât să creeze confuzie şi haos în minţile tinere
• învăţarea literaturii prin prisma istoriei literaturii dă rezultate foarte bune, verificate de sute de ani, iar scriitorii nu trebuie studiaţi după gustul profesorului, ci după necesităţile interne ale disciplinei. Prin urmare, dacă, de exemplu, Nicolae Filimon reprezintă o treaptă în romanul românesc, iar Ion Heliade Rădulescu, prin „Sburătorul“, un reper în poezia românească, ei trebuie studiaţi dincolo de preferinţe, în spiritul canonului. Nici Shakespeare, nici Cervantes şi nici Goethe nu exprimă, prin creaţiile lor, spiritul din „Harry Potter“ ori din „Stăpânul inelelor“ şi, totuşi, creaţia lor nu e repudiată. Creaţia lor conţine valori perene, fără de care nu se înţelege evoluţia literaturii; canonul literar şi operele clasicilor rămân puncte importante de reper pentru studierea literaturii
• separarea studiului limbilor de gramatică şi de literatură este lipsită de sens; comunicarea corectă în societate se face nu prin ocolirea regulilor de gramatică şi prin ignorarea operelor literare în favoarea oralităţii şi a limbajului colocvial, a acelui din reportaje sportive, din texte administrative, jurnalistice; disciplina „limbă şi comunicare“ nu are niciun sens, din moment ce limba română are menirea de bază să asigure comunicarea între români. Comunicarea corectă nu se învaţă punând între paranteze textele literare, ci, dimpotrivă, prin cultivarea, explicarea şi aproprierea lor. Limba română armonioasă se află, în primul rând, în literatura română, care, odată studiată, garantează exprimarea corectă în mass media, în sport, în IT, în tehnică etc.
• ideea reducerii orelor de istorie cu scopul asigurării educaţiei globale şi pregătirea viitorilor „cetăţeni europeni” este absurdă; identitatea europeană nu se poată obţine prin distrugerea identităţilor naţionale, ci, dimpotrivă, prin fortificarea lor; un român care ştie cum şi de ce este român îl va înţelege şi preţui pe un francez, leton sau suedez; diminuarea studiului istoriei înseamnă condamnarea noastră la ignoranţă şi izolare (pe de o parte, va creşte în societate ponderea dacopaţilor, autohtoniştilor şi tradiţionaliştilor, iar pe de alta, a mondialiştilor şi detractorilor, care exhibă nimicnicia poporului român, condamnat – după opinia lor – să rămână la coada lumii); studiul organizat al istoriei conferă cultură generală solidă, care ne ajută, în călătoriile tot mai dese pe care le facem, să înţelegem de ce Nôtre-Dame este o biserică gotică, de ce Constantinopolul se cheamă azi Istanbul sau cum de Praga se cheamă „Oraşul de Aur“; educaţia prin istorie înseamnă educaţie pentru viaţă
• acelaşi rol îl are şi geografia ca disciplină şcolară, pentru că ne ajută să ne plasăm în spaţiu, să nu confundăm meridianele cu paralelele şi să ştim ce deosebire este între Ecuator şi Ecuador!
• limba latină, studiată cel puţin un an, de preferat în clasa a VIII-a, are un dublu rol: mai întâi ne ajută să înţelegem latinitatea căreia îi aparţinem; în toate ţările civilizate, latina a rămas obiect de studiu, iar în Germania, marile universităţi tehnice, care pregătesc ingineri, oferă latina drept curs alternativ (opţional) pentru studenţi; în al doilea rând, gramatica latinei, ca şi gramatica românească, disciplinează mintea elevilor, aduce rigoare şi logică în exprimare. Latina serveşte, în mod direct sau indirect, viitoarelor profesiuni de filolog, de jurist, de inginer, de farmacist, de medic, de informatician etc.; aproape 80% din termenii englezi de pe prima pagină a Word-ului de pe orice computer sunt de origine latină (file, delete, table, insert etc.); din această perspectivă, ar fi de mare utilitate reînfiinţarea unor clase cu profil de studii clasice în liceele (colegiile naţionale) importante ale câtorva oraşe mari din România.

”Pentru ca toate acestea să se poată înfăptui, este nevoie de îndeplinirea foarte multor condiţii, între care profesorii buni şi manualele bune, dar şi schimbarea percepţiei greşite despre şcoală, insinuate tot mai mult în spaţiul public în ultima vreme”, spun reprezentanţii Academiei, care au nişte propuneri şi în acest sens:

• programele şcolare sau curricula (curricula este pluralul de la cuvântul latinesc curriculum, substantiv neutru de declinarea a II-a) – prin urmare, termenul nu se poate folosi ca şi cum ar fi singular feminin! – trebuie să fie, în mod categoric, simplificate, la toate materiile; mulţi profesori preferă încă să predea mult şi neinteligibil, în loc să predea mai puţin şi înţeles de toţi elevii
• manualele trebuie să aibă forme coerente şi să nu se schimbe an de an; manualele digitale vor înlocui, probabil, în viitor, manualele tipărite, dar scrisul de mână are încă un rol important în societate; preocuparea pentru cantitatea mare de informaţie trebuie să fie înlocuită cu preocuparea pentru informaţie clară, echilibrată şi corectă
• elevii nu ajung, totuşi, analfabeţi funcţionali, fiindcă reţin prea multă informaţie şi pentru că sunt copleşiţi de teorie – cum se insinuează în anumite medii actuale – ci, dimpotrivă, pentru că nu reţin mai nimic; ideea că memoria nu trebuie cultivată în şcoală şi că elevii nu au nevoie de cunoştinţe, ci de metode de aplicabilitate practică este complet greşită; ca să aplici cea mai bună metodă, trebuie să ai capacitatea de a compara datele, de a cântări alternativele, iar pentru aceasta cunoştinţele proprii sunt esenţiale; memoria este o componentă fundamentală a inteligenţei, iar necultivarea sa face să scadă drastic gradul de inteligenţă.
• în şcoala contemporană, ca şi în societate, în general, se diminuează în mod îngrijorător cultul muncii şi se impune ideea minimei rezistenţe; o parte dintre elevi sunt supraîncărcaţi, dar nu numai din vina şcolii, ci şi a părinţilor, şi sunt copleşiţi de multe activităţi inutile; matematica, fizica, limbile şi literaturile, chimia, istoria, geografia, biologia etc. nu se pot însuşi fără muncă; nu ajunge nici să-i auzim predând pe profesori, nici să aruncăm o privire pe Google, ci este nevoie de fixare, de recapitulare, de repetate exerciţii etc.

”Şcoala are de secole întregi filosofia ei şi aceasta nu poate fi eludată de dragul modernizării sau al simplificării vieţii. Şcoala nu trebuie redusă la o instituţie de prestări de servicii care livrează ocupanţi de locuri de muncă robotizaţi, limitaţi. Şcoala trebuie să-i dea absolventului sentimentul că viaţa sa are un sens, o motivaţie culturală, care se concretizează într-o armonie a identităţii personale şi a celei naţionale, cu apartenenţa la cultura europeană şi la cea planetară. Şi, din această perspectivă, studierea limbii şi literaturii române, a limbilor străine, a limbii şi culturii latine, a istoriei, geografiei etc. devin extrem de importante pentru viitor. De asemenea, schimbările dese şi mărunte din cadrul sistemului de educaţie din România nu fac decât să creeze dezorientare, instabilitate şi să conducă la o pregătire precară, superficială şi nepotrivită exigenţelor lumii contemporane”, consideră Academia Română.

Instituţia se declară pregătită să colaboreze cu Ministerul Educaţiei şi Cercetării pentru găsirea celor mai bune soluţii aplicabile şcolii româneşti.

”Convingerea noastră – aidoma mesajului din motto-ul pus la intrarea unui faimoase universităţi – este că o naţiune nu moare în urma atacurilor cu rachete balistice intercontinentale, ci în urma distrugerii sistemului ei de învăţământ, de educaţie în general”, conchid reprezentanţii Academiei.