Academia Română solicită autorităţilor Republicii Moldova păstrarea în uz oficial a noţiunilor de „limba română” şi „istoria românilor”

Academia Română solicită autorităţilor Republicii Moldova să păstreze în uz oficial noţiunile corecte şi consacrate de „limba română” şi de „istoria românilor” ca fiind singurele valabile pentru denominarea realităţilor pe care le cuprind, relatează Agerpres.

„Academia Română a luat act, cu îngrijorare, de noile încercări de a introduce în uzul oficial, în Republica Moldova şi în alte regiuni vecine locuite de români, noţiunea inexistentă de ‘limbă moldovenească’, susţinută odinioară de propaganda sovietică şi reluată, astăzi, de către anumite cercuri interesate politic”, se arată într-o declaraţie a Academiei Române privind unitatea limbii române, adoptată de prezidiul acestui for.

În documentul postat joi pe site-ul Academiei Române se arată că „limba română, de mai bine de două secole încoace, este studiată sistematic de către lingviştii români şi străini, care au stabilit exact statutul şi rolul său”.

„Limba română este cea mai răsăriteană limbă romanică, are patru dialecte şi mai multe graiuri. Dialectele limbii române sunt cel daco-român, cel aromân (macedoromân), cel meglenoromân şi cel istroromân. Baza limbii române este formată din dialectul daco-român, singurul vorbit la nordul Dunării, şi care este, pentru marea parte a opiniei publice, limba română propriu-zisă. Graiurile limbii române nord-dunărene sunt numeroase, expresive, bogate în regionalisme: graiul ardelenesc (transilvănean), bănăţean, bihorean (crişean), maramureşean, moldovean, muntean, oltean etc. Graiul moldovean (moldovenesc) este acela vorbit între Carpaţi, la vest, Nistru (pe alocuri şi dincolo de Nistru), la est, Ceremuş, la nord, şi Milcov, Dunăre şi Gurile Dunării, la sud. Prutul nu reprezintă o graniţă lingvistică sau dialectală şi, în consecinţă, limba vorbită de o parte şi de alta a acestui râu este aceeaşi, anume limba română. Graiurile limbii române asigură unitatea limbii şi sunt inteligibile tuturor românilor”, se precizează în document.

Academia accentuează că „limba literară, născută din secolul al XVI-lea încoace, este limba standard care se învaţă în şcoală şi care subliniază – în România, în Republica Moldova şi oriunde în afara acestor state – patrimoniul lingvistic comun”.

„Graiul moldovenesc nu se opune în niciun fel unităţii limbii române, aşa cum noţiunile de moldovean şi de român nu se contrapun, ci se completează. Oltenii, maramureşenii, bănăţenii etc. sunt, în acelaşi timp, şi români, aşa cum majoritatea moldovenilor sunt moldoveni şi români concomitent. La fel, bavarezii sunt germani, toscanii sunt italieni şi normanzii sunt francezi deopotrivă. Mai mult, chiar dacă Elveţia este stat, nu există vreo limbă elveţiană inventată din motive politice. Austria are o statalitate veche şi recunoscută, dar limba studiată în şcolile austriece nu este austriaca, ci germana. Nici limba franceză studiată în Belgia nu se cheamă belgiană. Învăţaţii moldoveni, de la Miron Costin şi Dimitrie Cantemir până la Mihai Eminescu şi Alexandru Philippide, au folosit constant noţiunea de limbă română şi nu pe cea de ‘limbă moldovenească’. Cei mai importanţi teoreticieni ai numelor de român (românesc) şi România au fost moldovenii. Patria, pentru Eminescu, nu era Moldova, ci România, fapt pentru care a scris: ‘Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie!'”, se mai precizează în declaraţie.

Deşi „este adevărat că astăzi există statul, recunoscut în plan internaţional, Republica Moldova”, Academia Română subliniază că „limba majorităţii populaţiei sale este limba română, exprimată în frumosul grai moldovenesc”.

„Istoria şi realitatea nu pot urmări decât criteriul adevărului omeneşte posibil, iar acest adevăr vorbeşte clar şi fără echivoc despre limba română, vorbită şi scrisă cu alfabet latin pe ambele maluri ale Prutului. Noţiunea de ‘limbă moldovenească’, dincolo de inexistenţa realităţii pe care tinde să o denumească, intră în contradicţie cu întreaga istorie culturală a regiunilor răsăritene ale spaţiului locuit de români şi ameninţă să excludă din zestrea spirituală a ramurii răsăritene a poporului român pe cei mai mari scriitori ai săi, care s-au considerat invariabil români şi care au scris exclusiv în limba română”, se arată în document.

Potrivit Academiei Române, „a promova ideea unei limbi ‘moldoveneşti’, distincte de cea română, nu este numai o denaturare a unei realităţi culturale şi identitare documentată în toate sintezele lingvistice, istorice şi literare, ci şi o manipulare ideologică pe care comunitatea internaţională nu o va accepta niciodată”.

„Limba unui popor e parte definitorie a identităţii sale; de aceea, instrumentalizarea ei ideologică prin politici lingvistice tendenţioase nu poate modifica o realitate care se sprijină pe o tradiţie de secole şi mai ales nu poate anula o identitate pe care românii din Republica Moldova o simt ca definitorie: aceea a apartenenţei la spaţiul lingvistic şi cultural românesc. Drept consecinţă, Academia Română sprijină necondiţionat poziţia Academiei de Ştiinţe a Republicii Moldova, a institutelor sale de profil, privitoare la statutul limbii române ca limbă istorică şi oficială a statului. În lumina acestor considerente, Academia Română solicită expres autorităţilor Republicii Moldova să păstreze în uz oficial noţiunile corecte şi consacrate de ‘limba română’ şi de ‘istoria românilor’ ca fiind singurele valabile pentru denominarea realităţilor pe care le cuprind”, se mai arată în declaraţia Academiei Române privind unitatea limbii române.

Documentul este semnat de Biroul Prezidiului Academiei Române: acad. Ioan-Aurel Pop, preşedintele Academiei Române; acad. Bogdan Simionescu, acad. Victor Spinei, acad. Răzvan Theodorescu, acad. Victor Voicu, vicepreşedinţi ai Academiei Române şi de acad. Ioan Dumitrache, secretar general al acestui for.