Academicianul Malița, seculegionarul Georgescu și revanșa rinocerilor

Ex nihilo nihil. Protestul este logic. S-a căutat o persoană-simbol. Cineva misterios și magnetic. Cineva carismatic. Salvatorul unui neam umilit și urgisit. Mesia Luminătorul. Dar individul nu e chiar o Afrodită zămislită de spuma mării. E mai degrabă un saltimbanc populist, zămislit de spuma Fundației Universitare Marea Neagră. Un șnapan cu epoleți, garantat „epistemic” de unul din stâlpii ideologici și diplomatici ai dictaturii comuniste.

Mai mulți prieteni mi-au spus că ar merita să scriu mai detaliat despre Mircea Malița (1927–2018), despre care Călin Georgescu susține că i-a fost mentor. Malița a fost un activist comunist de tineret în anii stalinismului dezlănțuit. În 1949–1950 a lucrat împreună cu Virgil (Gipo) Ioanid în conducerea Secției Studenți a CC al UTM (Comitetul Central al Uniunii Tineretului Muncitoresc, n.red.). Deci, în perioada de maxime represiuni împotriva celor cu „dosare suspecte” și „origini nesănătoase”.

Prieten din acei ani cu Ion Iliescu. Găsiți mai jos detalii despre cariera lui Malița în anii dictaturii comuniste. Ca ministru al educației, a flirtat cu unii intelectuali, inclusiv Mihai Botez. L-am avut profesor la sociologie în 1973. Predea aplicații ale matematicii în științele sociale. Cursul l-a ținut eminentul matematician Silviu Guiasu. Malița s-a înfățișat de două, poate trei ori. Era sec, prețios, distant, crispat. Curtean al lui Ceaușescu fiind, avea la rândul său propria curte.

Era în vizorul Securității, dar nu de o manieră suspicioasă. Securistii „tehnocrați” gustau eseistica sa despre viitorul planetei, suveranitatea țărilor mici și mijlocii, oxigenul din aer și Clubul de la Roma. În timpul lui Gheorghiu-Dej a fost ministru adjunct de externe. Se știa bine cu Brucan, dar făceau parte din tabere diferite. Ceaușescu îi aprecia deferența, solicitudinea, suplețea plecăciunilor.

A avut grijă să nu schițeze nici cea mai timidă critică la adresa ineptei dictaturi. Era folosit ca un alibi. Expertul diplomatic, elegant în ținută și exprimare, servindu-l fără murmur pe tiranul paranoic. Malița a practicat și i-a învățat și pe alții să practice arta tiranofiliei. Pluralismul democratic nu-l interesa câtuși de puțin.

Organelor le-a convenit simbioza dintre Malița și mai junele arivist, tot un fel de diplomat, Călin Georgescu. Au scris împreună cărți și studii. Malița l-a susținut cât a putut, Georgescu i-a ridicat statuie „mentorului mult stimat”. Se înțelegeau perfect pe platforma suveranismului de sorginte național-stalinistă.

Inițial, Georgescu nu dădea semne de propensiuni legionare. Malița avea doza sa de naționalism, mai degrabă pe linia anti-maghiară. Când a fost ministru al educației l-a numit redactor-șef al revistei „Tribuna școlii” pe scriitorul Aurel-Dragoș Munteanu (1942–2005). Era pe la mijlocul anilor ’70. Publicarea în revistă a unui text cu accente antisemite a dus la demiterea lui ADM. Ceea ce nu l-a împiedicat să ajungă cu o bursă în Statele Unite, în programul de la University of Iowa.

În anii ’90, Munteanu s-a strecurat în anturajul rabinului Moses Rosen; le spunea prietenilor că dorea să se convertească la mozaism. Apoi a intrat într-un fel de disidență, a cerut să plece definitiv din țară în Statele Unite. Revoluția l-a prins în România; a devenit instantaneu unul dintre stâlpii aparatului ideologic fesenist. A fost primul șef al TVR, principalul organ de propagandă fesenistă, apoi ambasador la Washington și la Națiunile Unite. Despre el, cu proxima ocazie. Îl menționez pentru că făcea parte din anturajul lui Malița.

Malița a fost fondatorul și președintele Fundației Universitare a Mării Negre (FUMN), din al cărei consiliu director fac parte personaje cel puțin louche, precum Sergiu Celac, Dan Dungaciu, Teodor Meleșcanu. Cum scriam mai devreme, toate vin de se leagă…

Ce observăm în aceste stranii combinații și metamorfoze? Tenebroase structuri de interese, clientelism, patronaj, cinism, manipulări. În niciun caz spirit democratic. Lansarea și întreaga tevatură din jurul candidaturii prezidențiale a discipolului răposatului Malița face parte din ceea ce, încă în 1990, am diagnosticat drept revanșa rinocerilor.

Citește și

De ce este Călin Georgescu un produs pur de sistem și nu un candidat anti-sistem