G4Media.ro

Acceptau, în schimbul a 300 de euro, să li se rupă un…

Foto: Pixabay.com

Acceptau, în schimbul a 300 de euro, să li se rupă un picior sau o mână pentru a înscena accidente rutiere și fraudau companiile de asigurări. Peste 400 de persoane au fost arestate în Italia

Poliţia italiană a anunţat luni că a destructurat în Sicilia două grupuri infracţionale specializate în fraude în asigurări, care acţionau prin simularea unor accidente rutiere, mergând până la a le fractura în mod intenţionat membrele pretinselor victime, relatează AFP, citată de Agerpres.

Mai mult de 400 de persoane au fost arestate la Palermo după ce anchetatorii au descoperit această uriaşă fraudă, scoasă la lumină pentru prima dată în 2017.

Din reţea făceau parte martori falşi, medici complezenţi care semnau certificate medicale false, sau avocaţi veroşi care depuneau plângerile.

‘Victimele’ falselor accidente erau recrutate în general dintre toxicomani, alcoolici sau chiar bolnavi mintali, pentru a înscena pretinse accidente rutiere şi a încasa bani de la asigurări. Ele erau ‘recompensate’ cu 300 de euro pentru a le fi fracturat un braţ sau un picior, cu ajutorul unor discuri folosite drept contragreutăţi la aparatele de fitness sau al unor bare de fier.

Poliţia a descoperit această fraudă în 2017, după moartea unui tunisian, pretins a fi decedat într-un accident rutier, însă în realitate victima unui stop cardiac după ce fusese bătut.

Unsprezece persoane au fost arestate în prima operaţiune a poliţiei, în august trecut. Trei dintre ele au acceptat să coopereze cu poliţia, ceea ce a dus la reţinerea a încă aproximativ 250 de persoane.

Pretinsele victime, odată alese, erau de cele mai multe ori ţinute izolate în apartamente sau antrepozite, unde le era administrat un analgezic uşor. După ce braţul sau piciorul le era prins între blocuri de beton, asupra membrului erau aruncaţi saci cu contragreutăţi sau pietre mari, a explicat poliţia.

Fracturile multiple erau preferate pentru că aduceau despăgubiri mai mari.

Falsele accidente rutiere erau înscenate în locuri izolate, lipsite de camere de supraveghere, iar, la spital, complici care pretindeau a fi părinţii victimelor se asigurau că acestea nu se abat de la versiunea accidentului.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

2 comentarii

  1. Nu prezintă interes dacă nu- i cu draknea

    • nucleul care sta la baza lu’ draknea ( ‘mitraliera’, ‘ca-de-plua’, ‘nicolicea’, ‘manda&olguta’, ‘plump’, etc ) are acelasi ADN ca mafiotii aia din articol care rup miinile si picioarele oamenilor.