G4Media.ro

Accident cu două TIR-uri și în Caraș-Severin/ Două persoane au murit

Sursa foto: G4Media.ro

Accident cu două TIR-uri și în Caraș-Severin/ Două persoane au murit

Şoferul unui TIR din Bulgaria şi pasagerul care se afla împreună cu el în cabină au murit, după ce autotrenul a intrat în coliziune cu un alt camion, pe DN6, între localităţile Plugova şi Mehadia, a informat luni Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Caraş-Severin, transmite Agerpres.

Accidentul a avut loc în cursul nopţii de duminică spre luni, şoferul celuilalt TIR, înmatriculat în Turcia, fiind transportat la spital pentru îngrijiri medicale.

Potrivit poliţiştilor, accidentul a avut loc într-o curbă la dreapta, după ce şoferul din Bulgaria, în vârstă de 39 de ani, care se deplasa de la Orşova spre Caransebeş, a pătruns pe sensul opus de mers şi a intrat în coliziune frontală stânga cu cabina şi partea laterală a camionului înmatriculat în Turcia.

„Din accident a rezultat decesul conducătorului auto bulgar şi a unui bărbat de 51 de ani, pasager în cabina aceluiaşi autotren. Şoferul celuilalt ansamblu de vehicule, cetăţean turc, a fost testat cu aparatul etilotest, stabilindu-se că nu a consumat băuturi alcoolice. Acesta a fost transportat la spital pentru asistenţă şi îngrijiri medicale”, a precizat sursa citată.

Cele două victime au fost găsite încarcerate şi ulterior au fost declarate decedate de către echipajele de intervenţie ale Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Caraş-Severin.

Poliţiştii continuă cercetările în acest caz în vederea stabilirii cu exactitate a împrejurărilor şi cauzelor în care s-a produs evenimentul.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

1 comentariu

  1. condoleante&condoleante