G4Media.ro

Accident cu patru victime în Botoșani, printre care doi copii

sursa foto: ISU Botoșani

Accident cu patru victime în Botoșani, printre care doi copii

Patru persoane, printre care şi doi copii, au avut nevoie de îngrijiri medicale în urma unui accident rutier care a avut loc, duminică, pe drumul european E58, pe raza comunei Băluşeni, a anunţat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Botoşani, Dorina Lupu.

În accidentul produs în apropiere de Mănăstirea Zosin au fost implicate două autoturisme.

La faţa locului au intervenit pompierii din cadrul Detaşamentului Botoşani, cu o autospecială cu apă şi spumă, şi o ambulanţă SMURD, dar şi două echipaje al Serviciului Judeţean de Ambulanţă.

„Pompierii au acţionat pentru înlăturarea elementelor de caroserie de pe partea carosabilă, astfel încât circulaţia să se desfăşoare în condiţii de siguranţă, dar şi pentru înlăturarea pericolului de izbucnire a unui incendiu, fiind deconectate bornele bateriilor”, a precizat Dorina Lupu.

sursa: Agerpres.ro, sursa foto: ISU Botoșani

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

2 comentarii

  1. Acolo nu există varianta să călătorești cu trenul.
    Nu există cale ferată!

  2. Care sunt profesiile conducatorilor auto? Probabil ca nu sunt politisti!
    Faptul ca la unele accidente se publica profesia si la altele nu arata ca NU SUNTEM EGALI IN FATA LEGII!