Accident cu patru victime provocat de un tânăr care conducea un autoturism furat
Patru persoane au fost rănite, marţi seară, în localitatea Priboieni, într-un accident rutier provocat de un tânăr care conducea un autoturism furat.
Potrivit datelor comunicate de Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Argeş, tânărul furase anterior un alt autovehicul din comuna Călineşti.
„În această seară, poliţiştii din cadrul Poliţiei Oraşului Topoloveni au fost sesizaţi cu privire la faptul că un tânăr, de 22 de ani, din Priboieni, ar fi sustras o autoutilitară din localitatea Călineşti, pe care ar fi abandonat-o în Priboieni. Ulterior, ar fi sustras, posibil prin acte de violenţă, un autoturism, cu care ar fi fost implicat într-un accident rutier, în localitatea Priboieni”, precizează IPJ Argeş.
Conform aceleiaşi surse, în urma accidentului au rezultat patru victime, doi bărbaţi şi două femei. Poliţiştii efectuează cercetări pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul rutier.
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Argeş a anunţat că la faţa locului s-a intervenit cu o autospecială de stingere cu apa şi spumă, un echipaj de terapie intensivă mobilă şi un echipaj din cadrul Serviciului de Ambulanţă Judeţean.
„În urma evenimentului, au rezultat patru victime, un bărbat în vârsta de 22 de ani este în stare critică, a primit îngrijiri medicale de la echipajul SAJ şi TIM, iar ceilalţi trei, două femei şi un bărbat, au fost asistaţi medical de către echipajul de prim ajutor”, informează ISU Argeş.
sursa: Agerpres.ro, sursa foto: Facebook
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank