G4Media.ro

Accident dramatic în Neamț: Trei tineri și trei au fost răniți după…

sursa foto: News.ro

Accident dramatic în Neamț: Trei tineri și trei au fost răniți după ce maşinile lor s-au ciocnit violent şi s-au răsturnat în curţile unor gospodării

Trei tineri cu vârste între 17 şi 22 de ani au murit, iar alţi trei au fost răniţi, după ce maşinile în care se aflau s-au ciocnit violent şi apoi s-au răsturnat în curţile unor gospodării duminică noaptea, în localitatea Pârâul Pântei, din judeţul Neamţ, transmite News.ro.

În accidentul rutier au fost implicate două autoturisme în care se aflau şapte persoane. Conform ISU Neamţ, cele două autoturisme au părăsit partea carosabilă şi s-au răsturnat în curţile a două gospodării.

În urma impactului patru persoane au rămas încarcerate, însă trei dintre acestea s-au autoevacuat până la sosirea forţelor de intervenţie.

”Pompierii, cu ajutorul echipamentelor specifice, au acţionat pentru descarcerarea victimelor. Din păcate, trei persoane (bărbaţi de 17, 18 şi 22 de ani) prezentau semne incompatibile cu viaţa, fiind declarat decesul acestora”, precizează reprezentanţii ISU.

Alte trei persoane – două fete de 19 şi 22 de ani şi un un băiat de 18 ani – cu multiple traumatisme, au fost preluate de echipajele SAJ şi SMURD şi transportate la spitalul din Târgu-Neamţ şi la UPU Piatra-Neamţ.

Un bărbat de 23 de ani a primit îngrijiri medicale la locul evenimentului, refuzând transportul la spital.

Alte două persoane cu atacuri de panică, rude ale victimelor, au fost asistate de echipajele medicale la locul evenimentului, refuzând şi ele transportul la spital.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

3 comentarii

  1. „Trei tineri și trei au fost răniți” Și trei ce? Gâște? Cârnați? Parașute? Riscați să vă pierdeți cititorii cu asemenea materiale. Dacă mai văd o asemenea tâmpenie (și încă în titlu!) pe mine m-ați pierdut de cititor!

  2. Din câte am citit din altă parte,au fost 3 morți și 3 răniți.Interesant este că mașinile nu s-au lovit frontal ci una a lovit-o din spate pe cealaltă,ambele fiind în mers.Cred că se luaseră la întrecere sau erau băuți.