G4Media.ro

Accident feroviar Galaţi: Cei doi bărbaţi accidentați sunt încă internaţi, medicii afirmând…

sursa foto: captura video

Accident feroviar Galaţi: Cei doi bărbaţi accidentați sunt încă internaţi, medicii afirmând că au fost stabilizaţi / O altă victimă a fost externată / Femeia decedată suferise o plagă la nivelul gâtul

Doi bărbaţi mai sunt internaţi în urma accidentului feroviar de sâmbătă seara, de la Galaţi, iar medicii afirmă că ei sunt stabilizaţi, iar o altă victimă a fost externată. De asemenea, femeia care a murit suferise o plagă penetrantă la nivelul gâtului, relatează news.ro

Coordonatorul UPU – SMURD Galaţi, Angel Trifan, a prezentat, duminică, la Digi 24, starea răniţilor în urma accidentului feroviar.

„Un bărbat de 53 de ani a fost internat cu politraumatism, cu traumatism toracic-sever, cu fracturi costale multiple şi fractură deschisă de humerus, în reanimare prin Ortopedie. Încă un bărbat de 46 de ani cu un traumatism al membrului superior, cu fractură deschisă de humerus, care tot prin Ortopedie a fost internat în reanimare. Mai avem un pacient de 50 de ani care după multiple investigaţii a fost externat.  Şansele de supravieţuire sunt bune la toţi şi deocamdată sunt stabilizaţi şi sperăm că va merge totul spre bine”, a precizat Angel Trifan.

Întrebat dacă au fost şi intervenţii chirurgicale la pacienţii răniţi în accidentul feroviar, medicul coordonator UPU – SMURD Galaţi a răspuns: “Da, de natură ortopedică şi drenaje toracice”.

De asemenea, el a precizat şi ce răni a avut femeia care a decedat.

„Au fost cinci stopuri repetate, s-a făcut tot ce se putea pentru a salva această persoană, dar din păcate nu s-a reuşit. A avut o plagă penetrantă la nivelul gâtului şi o fractură deschisă la nivelul tibiei”, a mai afirmat Angel Trifan.

Poliţiştii din Galaţi au întocmit, în cazul accidentului de tren produse sâmbătă seară în gara din localitate, când locomotiva unui tren a lovit un vagon de călători, accident care s-a soldat cu moartea unei femei şi cu rănirea a trei bărbaţi,, dosar penal pentru infracţiunile de „distrugere sau semnalizare falsă”, „ucidere din culpă” şi „vătămare corporală din culpă”, cercetările fiind continuate pentru stabilirea împrejurilor în care s-a produs acest tragic eveniment feroviar. Din declaraţia mecanicului, reiese că locomotiva s-a accelerat brusc şi că a încercat să acţioneze sistemul de frânare dar acesta nu a mai frânat, ceasul vitezometrului locomotivei rămânând blocat la poziţia 75 km/h.

În urma coliziunii extrem de puternice, vagonul a fost deformat în partea de impact şi s-a deplasat aproximativ 80 metri. În momentul producerii evenimentului, în vagonul de călători se afla partida trenului, formată din şeful de tren, o femeie cu vârsta de 53 de ani, conductorul de tren, un bărbat cu vârsta de 47 de ani, precum şi un călător, un bărbat, cu vârsta de 53 ani din comuna Piscu, judeţul Galaţi, relatează news.ro

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

1 comentariu

  1. Deci înțeleg că din patru persoane care erau în vagon una a murit și trei au fost grav rănite. Mă întreb care era bilanțul în cazul unui vagon plin de călători.