Accident frontal cu două TIR-uri, pe DN7, în Vâlcea/ Un mort și doi grav răniți/ Traficul rutier pe Valea Oltului, blocat total
O persoană a murit, iar alte două au fost grav rănite într-un accident produs luni dimineaţa pe DN 7, în dreptul localităţii Proeni, şi în care sunt implicate două autotrenuri, au informat reprezentanţii Poliţiei Vâlcea, conform Agerpres.
„Din primele verificări efectuate, s-a constatat că un bărbat, în timp ce conducea un autotir pe DN 7, în localitatea Proeni, ar fi intrat în coliziune frontală cu un alt autotir care se deplasa pe sens opus. În urma impactului a rezultat decesul unei persoane şi rănirea gravă a altor două persoane”, a precizat purtătorul de cuvânt al poliţiei Vâlcea, Georgiana Stancu.
Cele două victime rănite au fost transportate la spital cu o ambulanţă SMURD.
Circulaţia în zonă este blocată pe ambele sensuri de mers, iar poliţiştii fac cercetări pentru stabilirea condiţiilor şi împrejurărilor în care a avut loc accidentul.
sursa foto: ISU Valcea
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
7 comentarii