G4Media.ro

UPDATE Accident grav în Caransebeș: O persoană a murit și alte cinci…

sursa foto: ISU Caraș-Severin

UPDATE Accident grav în Caransebeș: O persoană a murit și alte cinci sunt rănite după impactul cu un TIR/ Victimele sunt cetățeni bulgari

O persoană şi-a pierdut viaţa, iar cinci victime au fost rănite în urma unei coliziuni dintre un microbuz şi un TIR, ce a avut loc sâmbătă dimineaţa pe şoseaua de centură a municipiului Caransebeş.

UPDATE Ora 10:49 Victimele accidentului de circulaţie, soldat cu un mort şi patru răniţi, ce a avut loc, sâmbătă dimineaţa, pe şoseaua de centură a municipiului Caransebeş, sunt cetăţeni bulgari, a informat IPJ Caraş-Severin, citat de Agerpres.ro. În accident au fost implicate un microbuz care transporta şapte pasageri şi un camion TIR înmatriculat tot în Bulgaria. Microbuzul a lovit autotrenul în partea din spate.

Cei patru răniţi se aflau în microbuz şi au fost transportaţi cu ambulanţele la spital.

  • „Din primele cercetări, un autoturism cu capacitatea 8+1, înmatriculat în Bulgaria, a intrat în coliziune faţă – spate cu semiremorca unui ansamblu de vehicule, înmatriculat tot în Bulgaria. În urma accidentului a rezultat decesul pasagerei din dreapta – faţă, din autoturismul cu capacitatea 8+1, şi rănirea altor patru pasageri din acelaşi autoturism, toţi cetăţeni bulgari, care au fost transportaţi la spital”, a precizat sursa citată.

Ambele autovehicule circulau în direcţia Caransebeş – Lugoj.

  • „În total, în microbuz se aflau opt persoane: patru au fost transportate la spital pentru îngrijiri suplimentare, una a fost decedată, iar trei nu au necesitat îngrijiri suplimentare”, a menţionat ISU Caraş-Severin.

Cei doi şoferi, ambii cetăţeni bulgari, au fost testaţi cu aparatul etilotest, iar rezultatele au arătat că nu au consumat alcool. Poliţiştii continuă cercetarea la faţa locului, traficul în zonă desfăşurându-se dirijat pe o bandă de mers.

știrea inițială

O persoană şi-a pierdut viaţa, iar cinci victime au fost rănite în urma unei coliziuni dintre un microbuz şi un TIR, ce a avut loc sâmbătă dimineaţa pe şoseaua de centură a municipiului Caransebeş.

Toate victimele se aflau în microbuzul de călători, inclusiv persoana decedată, care a rămas încarcerată în autovehicul.

Pentru salvarea victimelor, la faţa locului au fost mobilizate cinci ambulanţe şi autospeciale pentru descarcerare

Toate victimele au fost preluate de echipajele de la Ambulanţă şi SMURD şi primesc îngrijiri medicale, a precizat sursa citată.

Traficul este blocat pe ambele sensuri de mers, fiind deviat pe străzi adiacente.

sursa: Agerpres.ro, sursa foto: ISU Caraș-Severin

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

6 comentarii

  1. Intotdeauna impactul unui impact implica extorsiunea unui degajament

  2. Alo redacția, buna dimineața.

  3. E tare cald în perioada asta în Caransebeș.

  4. 🤣😅🤪…. au rămas fără aparat photo ” după impactul unui impact”

  5. Stirea este absolut irelevanta din moment ce erau bulgari, sigur nevaccinati