G4Media.ro

Accident în care au fost implicate un microbuz şi un camion, la…

Sursa foto: ISU Cluj

Accident în care au fost implicate un microbuz şi un camion, la Cluj / Trei pasageri din microbuz au rămas încarceraţi, au ”leziuni incompatibile cu viaţa” / Patru adulţi şi un copil, transportaţi la spital

Un grav accident rutier, în care au fost implicate un microbuz şi un camion, a avut loc luni dimineaţă pe raza localităţii Câţcău, din judeţul Cluj. Trei persoane, pasageri din microbuz, încarcerate, au fost soase de pompieri, iar conform ISU Cluj ”prezintă leziuni incompatibile cu viaţa”. Patru adulţi şi un copil au fost transportaţi la spital, transmite News.ro.

Pompierii din cadrul Detaşamentului Dej au intervenit la accidentul dintre un microbuz şi un autocamion.

În microbuz se aflau trei victime încarcerate, inconştiente.

Echipajele au descarcerat trei victime aflate în microbuz:  o femeie şi doi bărbaţi.

”Din păcate, cu toţii prezintă leziuni incompatibile cu viaţa”, anunţă ISU Cluj.

”Au mai fost transportaţi la spital o femeie şi un copil de aproximativ un an, respectiv trei bărbaţi. Cu toţii au fost în permanenţă conştienţi şi cooperanţi”, precizează ISU Cluj.

La misiune iau parte două autospeciale cu modul de descarcerare, trei ambulanţe SAJ şi o ambulanţă SMURD.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

1 comentariu

  1. Un accident care probabil putea avea consecinte mai putin tragice daca ar exista autostrazi. Domnul sa-i odihneasca in pace!

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.