Accidente pe pârtiile din România. O nouă zi de foc pentru salvamontiști: 90 de apeluri de urgență în ultimele 24 de ore, cele mai multe înregistrate la Sinaia
Aproape 90 de apeluri de urgenţă au fost primite la Dispeceratul Naţional Salvamont în ultimele 24 de ore, cele mai multe solicitări fiind înregistrate la Sinaia.
„O nouă zi de foc pentru salvamontiştii din întreaga ţară, solicitaţi să intervină la un număr îngrijorător de mare de evenimente. În ultimele 24 de ore, la Dispeceratul Naţional Salvamont s-au primit 87 apeluri de urgenţă”, se arată într-o informare postată, duminică, pe pagina de Facebook a Salvamont România.
Potrivit sursei citate, cele mai multe apeluri au fost primite la Sinaia.
* 14 apeluri pentru Salvamont Sinaia
* 12 apeluri pentru Salvamont Lupeni
* 11 apeluri pentru Salvamont Harghita
* 7 apeluri pentru Salvamont Caraş-Severin- Muntele Mic
* 6 apeluri pentru Salvamont Sibiu
* 6 apeluri pentru Salvamont Predeal
* 6 apeluri pentru Salvamont Braşov
* 5 apeluri pentru Salvamont Gorj
* 5 apeluri pentru Salvamont Maramureş
* 3 apeluri pentru Salvamont Azuga
* 3 apeluri pentru Salvamont Caraş-Severin- Semenic
* 3 apeluri pentru Salvamont Mureş
* 2 apeluri pentru Salvamont Borşa
* 2 apeluri pentru Salvamont Prahova-Buşteni
* 1 apel pentru Salvamont Suceava
* 1 apel pentru Salvamont Petroşani.
Conform informaţiilor postate pe pagina de Facebook a Salvamont Sinaia, apelurile de urgenţă au vizat accidente petrecute pe pârtiile de altitudine din staţiune.
De asemenea, la Dispeceratul Naţional Salvamont s-au mai primit 24 apeluri prin care se solicitau sfaturi şi informaţii despre diferite trasee turistice din zona montană şi despre starea pârtiilor din domeniile schiabile. (Sursa Agerpres)
Sursa Foto: Salvamont Romania
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank