Achiziţii la Muzeul Naţional de Artă Contemporană: 192 de lucrări au intrat anul acesta în colecţia instituţiei
Muzeul Naţional de Artă Contemporană al României anunţă încheierea sesiunii 2022 a procedurii de achiziţii opere de artă pentru completarea colecţiei sale. Ministerul Culturii a reînnoit, la doar doi ani de la precedenta sesiune de achiziţii, bugetul de 2 milioane de lei pus la dispoziţia MNAC pentru acest proiect, relatează News.ro.
Cele mai noi achiziţii vor putea fi văzute în expoziţia care va fi deschisă în luna februarie 2023, la sediul Muzeului.
„Achiziţiile de lucrări sunt definitorii pentru instituţiile muzeale, ele răspunzând unei nevoi permanente de reprezentare, la nivelul colecţiilor lor, a diferitelor grupuri şi comunităţi care alcătuiesc sfera artei contemporane, aflată într-o continuă transformare. Numai trecerea în colecţii a unora dintre lucrările respective reprezintă o garanţie a validităţii instituţionale şi de memorie pentru generaţiile următoare. În cazul muzeelor cu finanţare publică, achiziţiile denotă un moment de maturitate al unui stat care pune preţ pe valorile culturale şi artistice”, transmite MNAC.
Potrivit Muzeului, au fost depuse 396 de dosare, din care au fost selectate 140, iar în urma negocierii directe au fost cumpărate 99 de lucrări. În total, au fost achiziţionate 192 de lucrări, 5 artişti au donat lucrări, iar 42 de lucrări achiziţionate sunt semnate de artiste. Noile lucrări intrate în patrimoniul MNAC sunt realizate între 1964 şi 2022. De asemenea, 13 lucrări achiziţionate aparţin artiştilor din categoria sub 35 de ani, 63 din partea celor cu vârste între 35 şi 65 de ani, 23 de lucrări au fost cumpărate de la artişti cu vârsta de peste 65 de ani iar 6 de la artişti decedaţi.
Artiştii ale căror lucrări au fost achiziţionate sunt: Ana Adam, Arina Ailincăi, Silvia Amancei & Bogdan Armanu, Alexandru Antik, Apparatus 22, Olimpiu Bandalac, József Bartha, Liliana Basarab, Cătălin Bălescu, Ioana Bătrânu, Matei Bejenaru, Anca Benera & Arnold Estefan, Alex Bodea, Irina Botea Bucan, Lucian Bran, Michele Bressan, Liviu Bulea, Cătălin Burcea, Flaviu Cacoveanu, Andrei Chintilă, Aneta Mona Chişa, Dan Cioca, Ciprian Ciuclea, Radu Comşa, Ştefan Constantinescu, Judit Crăciun, Ştefan Radu Creţu, Giulia Creţulescu, Casia Csehi, Miklósi Dénes, Georgiana Dobre & Kjersti Vetterstad, Suzana Fântânariu, Florin Ghenade, Irina Gheorghe, Dani Ghercă, Ana Golici, Nicolae Golici, Teodor Graur, Ion Grigorescu, Dorina Horătău, Mihai Iepure-Górski, Lucia Ghegu, Gheorghe Ilea, Nicu Ilfoveanu, Pavel Ilie, Lucian Indrei, Adelina Ivan, Péter Jecza, Aurora Király, Iosif Király, Szabolcs KissPál, Kund Kopacz, Peter Krausz, Stela Lie, Maxim Liulca, Petru Lucaci, Dragoş Lumpan, Maria Mandea, Andreea Medar, Liliana Mercioiu Popa, Mihai Mihalcea, Olivia Mihălţianu, Alex Mirutziu, Adina Mocanu, Sebastian Moldovan, Ciprian Mureşan, Ion Aurel Mureşan, Vasile Mureşan (Murivale), Sarah Muscalu, Andrei Nacu, Dumitru Oboroc, Christian Paraschiv, Alexandru Păsat, Szacsva y Pál, Cosmin Paulescu, Eugenia Pop, Maria Pop Timaru, Dana Popa, Iulia Toma, Laurenţiu Ruţă Fulger, Mircea Tohătan, Titu Toncian, Marilena Preda-Sânc, Şerban Radu, Gheorghe Rasovszky, Lea Rasovszky, Bogdan Raţa, Cătălin Rulea, Şerban Savu, Elena Scutaru, Larisa Sitar, Ioana Stanca, Liviu Stoicoviciu, Ştefan (Afane) Teodoreanu, Patricia Teodorescu, Dan Vezentan, Ecaterina Vrana, Mădălina Zaharia & Ryan Ormonde, Mihai Zgondoiu.
Au donat lucrări: Michele Bressan, Nicolae Golici, Cătălin-Marius Petrişor-Hereşanu, Dana Popa, Patricia Teodorescu.
Componenţa juriului de selecţie a artiştilor şi lucrărilor care au intrat în negocierea directă: Horea Avram, pPreşedinte Asociaţia Internaţională a Criticilor de Artă (AICA), filiala România, reprezentant al Uniunii Artiştilor Plastici din România, Cătălin Davidescu, curator, critic de artă, Craiova, prof. univ. dr. Ruxandra Demetrescu, Şcoala Doctorală, Universitatea Naţională de Arte Bucureşti, dr. Zoran Eric, curator independent; 2002-2021: curator şef, Muzeul de Artă Contemporană Belgrad (membru în Consiliul Ştiinţific MNAC), conf. univ. dr. Cătălin Gheorghe – Universitatea Naţională de Arte „George Enescu” Iaşi, Facultatea de Arte Vizuale şi Design, Departamentul Istoria şi Teoria Artei, Diana Marincu – director artistic, Fundaţia Art Encounters, Timişoara, Frances Morris – Director, Tate Modern, Londra (membru în Consiliul Ştiinţific MNAC), conf. univ. dr. Mara-Victoria Raţiu – Rector, Universitatea de Artă şi Design Cluj-Napoca (membru în Consiliul Ştiinţific MNAC), Jarosław Suchan – curator independent; 2006-2022: director Muzeum Sztuki Łódź, Polonia (membru în Consiliul Ştiinţific MNAC), Andrei Siclodi – director Künstlerhaus Büchsenhausen (membru în Consiliul Ştiinţific MNAC).
Moştenită în mare parte pe cale instituţională şi reflectând până în anii 1990 mecanismele de achiziţii ale vechilor structuri comuniste de propagandă culturală, colecţia Muzeului Naţional de Artă Contemporană reflectă viaţa artistică din România postbelică, nu doar după criterii de valoare, ci şi din perspectiva complexă a contextului social, economic şi politic. Sesiunile de achiziţii organizate după înfiinţarea MNAC au completat acest fond cu lucrări semnificative – independent de presiuni de ordin ideologic, politic, conjunctural. Prin acest demers, MNAC s-a profilat ca instituţia de referinţă pentru colecţionarea, conservarea, cercetarea şi valorificarea muzeografică a creaţiei vizuale reprezentative în România post-1989.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
© 2024 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.
2 comentarii