
Acord „de principiu” în cadrul OMS privind modul de gestionare a viitoarelor pandemii
Membrii Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) au ajuns la un acord ”de principiu” privind modul în care ar trebui gestionate viitoarele pandemii, după trei ani de negocieri, a declarat pentru AFP co-preşedintele grupului de negociere, transmite News.ro.
Organizaţia nu a oferit imediat un comentariu oficial.
Cele 194 de state membre ale OMS au purtat discuţii îndelungate asupra unui acord care ar putea spori cooperarea internaţională înainte şi în timpul pandemiilor, ca răspuns la deficienţele recunoscute în timpul crizei COVID-19.
Statele Unite, care au întârziat să se alăture negocierilor iniţiale, au părăsit discuţiile în acest an, după ce preşedintele Donald Trump a semnat în februarie un ordin executiv prin care a retras SUA din OMS şi a interzis participarea oficialilor americani la negocieri.
Acordul, deşi încă nefinalizat în detaliu, marchează un pas semnificativ spre o strategie globală comună în faţa ameninţărilor sanitare viitoare.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.