Acord franco-britanic pentru reluarea traficului/ Aproape 3000 de camioane au rămas blocate de partea britanică a Canalului Mânecii
Circa 3000 de camioane au rămas blocate de partea britanică a Canalului Mânecii, autoritățile reușind să ajungă la un acord privind deschierea frontierei cu Franța după două zile de întrerupere:
„S-a ajuns la un acord între Franța și Marea Britanie asupra trecerii frontierei după două zile de întrerupere, a declarat ministrul britanic al transporturilor Grant Shapps. Transportatorii vor fi informați, dar nu vor trebui să meargă acum în comitatul Kent, unde sunt blocate camioanele”, a adăugat el, conform rfi.ro.
Autoritățile franceze spun că unele călătorii vor fi permise pentru rezidenți și cetățeni cu un test Coronavirus negativ recent.
Peste 2.850 de camioane sunt blocate în Kent, după ce Franța și-a închis granița cu Marea Britanie duminică timp de 48 de ore, pe fondul îngrijorării cu privire la noua variantă cu răspândire rapidă a Coronavirus.
„Progrese importante astăzi și acord cu guvernul francez în ceea ce privește frontierele. Vom oferi o informare transportatorilor mai târziu în această seară, dar transportatorii NU trebuie să călătorească în Kent în această seară” a scris ministrul Shapps pe Twitter.
Autoritățile franceze au declarat că avioanele, bărcile și trenurile Eurostar vor relua serviciile miercuri dimineață.
Dar acest lucru este disponibil numai cetățenilor francezi, cetățenilor UE și persoanelor cu reședința în Franța care au primit un rezultat negativ al testului PCR în ultimele 72 de ore.
„Cetățenii francezi, persoanele care locuiesc în Franța și cei cu un motiv legitim vor trebui să facă dovada unui test negativ„, a declarat ministrul francez al transporturilor, Jean-Baptiste Djebarri.
Text scris de Petru Clej
Sursa Foto: AFP/ RFI (3000 de camioane sunt blocate de partea britanică a Canalului Mânecii)
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank