Acord în cadrul Uniunii Europene pentru extinderea listei de sancţiuni împotriva Belarus, fiind vizate 28 de persoane şi entităţi considerate responsabile pentru criza migranţilor
Reprezentanţii Celor 27 şi-au dat acordul miercuri pentru extinderea listei de sancţiuni a UE împotriva Belarus cu 28 de persoane şi entităţi considerate responsabile pentru criza migranţilor orchestrată de Minsk, au declarat surse europene, conform AFP.
Acest acord va trebui să fie adoptat oficial în cadrul unui consiliu al miniştrilor europeni de joi, înainte de publicarea numelor în jurnalul oficial al UE, pentru a intra în vigoare, a declarat una din aceste surse.
Acordul vizează 17 responsabili şi 11 entităţi, potrivit acestei surse.
Potrivit unei surse citate de DPA, pe lista entităţilor vizate s-ar afla compania aeriană de stat belarusă Belavia şi Cham Wings din Siria.
Acestea se vor adăuga la lista neagră a UE pentru Belarus care include deja 166 de nume, între care preşedintele Aleksandr Lukaşenko şi doi dintre fiii săi, precum şi 15 entităţi legate de regim. Măsurile vor consta într-o îngheţare a activelor şi o interdicţie de intrare în UE.
Această listă a sancţionat mai întâi reprimarea mişcării de contestare a opoziţiei împotriva realegerii controversate a preşedintelui Lukaşenko în august 2020, apoi deturnarea unui zbor european pentru a aresta un disident belarus în luna mai.
UE a adoptat, în plus, la sfârşitul lui iunie, sancţiuni economice care afectează sectoare cheie precum petrolul şi tutunul. De asemenea, UE a interzis companiilor aeriene belaruse să intre în spaţiul său aerian şi să aterizeze pe aeroporturile sale.
În urma afluxului la frontierele UE a mii de exilaţi, în principal din Orientul Mijlociu, pe care Minskul este acuzat că îl organizează din vară, UE şi-a adaptat arsenalul juridic pentru a putea viza persoanele şi societăţile care au orchestrat această criză.
Regimul lui Lukaşenko neagă că ar fi instigatorul crizei care a dus la moartea a cel puţin 12 persoane în zona frontalieră, potrivit media poloneze.
Confruntată cu ceea ce consideră o „tentativă de destabilizare” la frontierele sale de către un „regim totalitar”, UE vrea să-i sancţioneze şi pe operatorii din ţări terţe complice la transportul migranţilor limitându-le operaţiunile în UE prin suspendarea licenţelor, interdicţii de survol sau tranzit.
Comisia Europeană, care a depus o propunere de lege în acest sens, a evaluat săptămâna trecută la 15.000 numărul migranţilor blocaţi în Belarus, dintre care 2.000 la frontierele cu Polonia, Lituania şi Letonial, relatează Agerpres.
Sursa foto: Captură video – Twitter / Poland MOD
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
© 2024 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.