Acord între Germania și Uzbekistan: se dorește accelerarea repatrierii uzbecilor
Cancelarul german Olaf Scholz, aflat în vizită în Uzbekistan, a semnat duminică un acord bilateral cu ţara central-asiatică cu privire la migraţie, notează DPA, transmite Agerpres.
Acordul a fost semnat în oraşul istoric Samarkand şi este menit să faciliteze intrarea lucrătorilor calificaţi uzbeci în Germania, în special în domeniul sanitar.
De asemenea, acordul va contribui la accelerarea repatrierii uzbecilor din Germania ce nu dispun de permis de şedere legal.
Din cei aproximativ 13.700 de uzbeci care trăiesc în Germania, doar aproximativ 200 ar fi eligibili pentru repatriere.
Acordurile bilaterale sunt o componentă esenţială a politicii guvernului de coaliţie german referitoare la migraţie. Un astfel de acord a fost încheiat vineri, la Berlin, în cadrul vizitei preşedintelui Kenyei, William Ruto.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank