Acord istoric între Universal şi AMC ce vizează termene mai scurte pentru difuzarea filmelor în streaming: O producție va fi disponibilă în format digital după numai 17 zile de la proiecția în cinema, față de 90 de zile în prezent
AMC, cel mai mare lanţ de cinematografe din America de Nord, şi studioul Universal, aflate în „război” de la sfârşitul lunii aprilie în privinţa intervalului de timp cuprins între momentul lansării unui film în sălile de proiecţii şi difuzarea sa în streaming pe micile ecrane, au anunţat marţi un acord istoric care reglementează această chestiune, informează AFP, preluată de Agerpres.
Până la acest acord, norma în vigoare impunea în Statele Unite un termen de 90 de zile între prima proiecţie a unui film şi lansarea lui pe orice format digital (DVD, servicii video la cerere, etc.)
Noul acord multianual semnat de Universal şi AMC reduce acest interval la minimum 17 zile, potrivit unui comunicat remis de cele două companii jurnaliştilor de la AFP.
„Experienţa furnizată de proiecţiile din sălile de cinematograf continuă să se afle în centrul preocupărilor noastre. Parteneriatul încheiat cu AMC este animat de dorinţa noastră comună de a asigura un viitor prosper pentru ecosistemul distribuţiei de filme şi pentru a satisface cererea consumatorilor”, a declarat în acelaşi comunicat Donna Langley, preşedintele Universal Pictures.
„AMC întâmpină cu entuziasm acest nou model industrial”, a declarat la rândul său Adam Aron, directorul general al celui mai important lanţ de cinematografe din America de Nord, care administrează peste 8.000 de săli de proiecţii.
„Serviciile video la cerere de categorie premium reprezintă un adaos pentru potenţialul de rentabilitate al studiourilor cinematografice, fapt care ar trebui, la rândul său, să se traducă prin lansarea de filme într-un număr mai mare”, a adăugat Adam Aron.
La sfârşitul lunii aprilie, Adam Aron a criticat vehement studioul Universal, care îşi exprimase intenţia de a-şi lansa filmele simultan în cinematografe şi pe platformele VOD (Video On Demand, n.r.), chiar şi după ce pandemia de COVID-19 se va fi încheiat. AMC a trimis o scrisoare studioului hollywoodian pentru a îl avertiza că acest lanţ de cinematografe nu va mai difuza „niciun film produs de Universal în sălile sale”, în semn de represalii.
Termenii acordului anunţat marţi, semnat în contextul în care industria cinematografică mondială este profund afectată de criza sanitară şi de măsurile de izolare, rămân confidenţiali, precizează acelaşi comunicat.
Cele două grupuri vor iniţia în săptămânile următoare „discuţii legate de acordurile de distribuţie în ţările europene şi din Orientul Mijlociu”, unde AMC deţine săli de proiecţii, au dezvăluit reprezentanţii ambelor companii americane.
Anul trecut, industria cinematografică a obţinut încasări record de 42,5 miliarde de dolari, graţie mai ales unei serii de superproducţii realizate de studioul Disney. Însă cea mai mare parte din acea sumă a fost obţinută în afara Americii de Nord, iar administratorii de cinematografe se declară de mai mult timp îngrijoraţi din cauza orientării spectatorilor către serviciile de streaming.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
© 2025 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.
4 comentarii