G4Media.ro

Acord privind recunoașterea unui ”statut de autonomie” pentru Corsica ”în cadrul Republicii”…

Sursa: BBC

Acord privind recunoașterea unui ”statut de autonomie” pentru Corsica ”în cadrul Republicii” / Oficial francez: Nu există noțiunea de popor corsican, ci de comunitate culturală

Guvernul și aleșii corsicani au ajuns la un acord în noaptea de luni, 11 martie, spre marți, 12 martie, asupra unui proiect de „text constituțional” care prevede „recunoașterea unui statut de autonomie” Corsicii „în cadrul Republicii”, a anunțat Gérald Darmanin, potrivit Rador Radio România.

Acest proiect de acord, care a obținut un „consens larg” în rândul aleșilor, completează „procesul Beauvau” inițiat de ministrul de interne și va fi transmis acum Adunării Teritoriale din Corsica pentru ca aceasta să-l voteze, a declarat Gérald Darmanin presei după o întâlnire de aproape cinci ore la minister.

Textul „respectă atât liniile roșii stabilite de președintele Republicii și de mine, cât și timpul alocat” de Emmanuel Macron, o perioadă de șase luni care ar trebui să se încheie la sfârșitul lunii martie și să ducă la un acord, a subliniat ministrul.

„Comunitate culturală”

Ministrul și aleșii insulei prezenți, printre care Gilles Simeoni, președintele autonomist al consiliului executiv al Corsicii, și Laurent Marcangeli, deputat pentru Corsica-du-Sud și președintele grupului Horizons din Adunarea Națională, au ajuns la un acord unanim cu privire la primul paragraf al acestui „text”.

„Acest text constituțional prevede recunoașterea unui statut de autonomie pentru Corsica în cadrul Republicii, care ține cont de propriile interese legate de insularitatea sa mediteraneană, de comunitatea sa istorică, lingvistică, culturală care a dezvoltat o legătură unică cu teritoriul său”, spune acest prim paragraf.

Guvernul și aleșii au convenit și asupra faptului că „legile și reglementările pot fi supuse adaptării” pe insulă, a adăugat ministrul.

Gérald Darmanin a asigurat că acest text nu prevede în niciun caz să existe „două categorii de cetățeni” în Corsica. „Nu există noțiunea de popor (corsican), ci de comunitate culturală”, a explicat el, excluzând, de asemenea, orice „statut de rezident” pe insulă.

„Am înaintat spre autonomie” și „nu există nicio separare a Corsicii de Republică”, a rezumat Gérald Darmanin. „Textul constituțional prevede în sfârșit ca alegătorii înscriși pe listele electorale din Corsica să fie consultați cu privire la acest proiect”, a asigurat el.

După consultarea Adunării din Corsica, „președintele Republicii va iniția, când va dori, reforma constituțională”, a continuat ministrul, amintind că textul trebuie votat de ambele camere ale Parlamentului în aceiași termeni, apoi adoptat de Congres cu o majoritate de trei cincimi.

Context

Corsica  este una dintre cele 18 regiuni ale Franței situată pe insula omonimă, de cultură italică (și italică prin istoria sa) din Marea Mediterană. Din punct de vedere administrativ, Corsica este organizată diferit față de celelalte regiuni ale Franței continentale, fiind constituită sub forma unei colectivități teritoriale (franceză collectivité territoriale), având puteri în plus față de cele ale unei regiuni de cultură franceză.

În limbaj uzual, Corsica este considerată tot o regiune și aproape totdeauna este listată împreună cu celelalte regiuni ale Franței continentale, spre deosebire de regiunile ultramarine. Capitala regiunii este orașul Ajaccio, iar regiunea cuprinde 2 departamente: Corse-du-Sud și Haute-Corse.

Sursa: FRANCE 24 / Rador Radio România

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează