G4Media.ro

Acord UE privind reforma pieței cabonului: Dreptul de a polua gratuit al…

Sursa foto: Pixabay

Acord UE privind reforma pieței cabonului: Dreptul de a polua gratuit al industriaşilor va lua sfârşit, emisiile legate de încălzire şi de maşini vor fi taxate, va fi înfiinţat un fond social pentru tranziţie

Dreptul de a polua gratuit al industriaşilor va lua sfârşit, emisiile legate de încălzire şi de maşini vor fi taxate, va fi înfiinţat un fond social pentru tranziţie – sunt doar câteva dintre prevederile unui acord la care s-a ajuns în noaptea de sâmbătă spre duminică privind o reformă amplă a pieţei carbonului, relatează AFP, citată de Agerpres.

După circa 30 de ore de discuţii aprige, negociatorii Parlamentului European şi ai Consiliului UE au ajuns în cursul nopţii la un acord pentru creşterea ambiţiilor şi extinderea câmpului de aplicare a pieţei carbonului, potrivit unui comunicat al PE.

Pentru a-şi acoperi emisiile de CO2, producătorii de electricitate şi industriile energofage (siderurgie, ciment) din UE trebuie în prezent să cumpere „permise de poluare” de pe piaţa europeană a cotelor de emisii (ETS), creată în 2005 şi care se aplică la 40% din emisiile de pe continent. Totalul cotelor create de state au fost reduse de-a lungul timpului pentru a-i determina pe aceşti mari producători să polueze mai puţin.

Reforma propusă în iulie 2021 de Comisia Europeană vizează consolidarea acestui obiectiv pentru a îndeplini ambiţiile privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, în conformitate cu Pactul verde al UE.

Potrivit acordului la care s-a ajuns, ritmul de reducere a cotelor propuse se va accelera, urmând să ajungă până în 2030 la o scădere cu 62% faţă de 2005 (faţă de un obiectiv precedent de 43%), ceea ce înseamnă de facto că marile companii industriale vor fi obligate să-şi reducă emisiile cu 62%.

Piaţa carbonului se va extinde progresiv la sectorul maritim, la emisiile zborurilor aeriene intraeuropene (pentru care cotele gratuite alocate în prezent vor fi suprimate) şi din 2028 la siturile de incinerare a deşeurilor, sub rezerva unui studiu favorabil al Bruxellesului.

În contrapartidă la instituirea unei „taxe carbon” la frontiere, UE va renunţa progresiv la cotele de emisii gratuite distribuite până acum industriaşilor europeni pentru a le permite să înfrunte concurenţa extra-europeană.

Cel puţin 48,5% din aceste „drepturi de poluare” gratuite vor fi suprimate până în 2030 şi vor dispărea total până în 2034, un calendar care a făcut obiectul unei dispute aprinse între PE şi Consiliul UE.

Alt punct controversat al reformei este faptul că executivul UE va propune crearea unei a doua pieţe a carbonului (ETS2) pentru încălzirea locuinţelor şi carburanţii rutieri.

Alarmaţi de impactul social al unui astfel de cost suplimentar, eurodeputaţii pledau ca măsura să se aplice iniţial în cazul imobilelor de birouri şi camioanelor grele.

În final s-a stabilit că gospodăriile vor plăti un preţ pentru emisiile de carbon provocate de utilizarea carburanţilor pentru automobile şi încălzirea cu gaz începând din 2027, dar acest preţ va fi plafonat până în 2030. Dacă creşterea accentuată a preţurilor din energie va continua, aplicarea va fi amânată cu un an.

Încasările provenite din această nouă piaţă a carbonului vor alimente un „Fond social pentru climă”, în sumă de 86,7 miliarde de euro, creat pentru a ajuta gospodăriile şi companiile vulnerabile în tranziţia energetică.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

22 comentarii

  1. Să vă traduc. Fiecare litru de benzină sau motorină dublează prețul prin tază eco. Industria și agricultura Europeană pierde pe linie. Apare taxa pe fumărit ca pe vremea fanadiotilor. O parte din sobe și coșuri vor fi demolate de proprietari. Cei cu taxe mai mari vor fi cei ce se încălzesc pe lemne sau cărbuni dar nici cei pe gaz nu sunt scutiți.

    • Concluzia e ca trebuie sa ieși din UE.

    • Fiecare litru de benzina produce 14kg de CO2. Taiem paduri de pus plantat copaci vorbim doar pe hartie. Cand trec trecerea de pietoni inhalez doar gaze „necancerigene”.
      Ce ar fi sa fim mai responsabili si sa nu ne mai scurtam viata singuri.

    • Oio, de unde ai tu 14kg de CO2 la un litru de benzina? Peste tot am gasit 2,3 kg CO2.

    • Mai detaliati, va rog ,cum anume rezulta 14 kg de CO2 dintr-un litru de benzina care cantareste cca 0,8 kg

    • My bad, 1 litru (0.75kg) de benzina 2.31kg si 1 litru diesel 2.68kg.
      Combustibulul il amesteci in ratie de 1×14 aer cand il arzi.

    • Presupunand pentru simplificare ca 0,75 kg ar fi numai carbon, (hidrogenul are pondere mult mai mica in masa moleculara) prin ardere completa si perfecta ar rezulta 2,75kg de CO2.
      Te apropii. Ma temeam ca ai socotit tot codoiul generat de la extractie pana la combustie 🙃

  2. Concluzia e ca trebuie sa ieșim din UE.

  3. Olanul perfect pt o rascoala. Hai mai sus cu preturile, bagati taxe noi si o sa vedeti ca bataia dooare. Nu va porni din prima insa in doectia asta vad ca se duce Ue in timp ce conducatorii UE dorm pe valize cu spaga

    • nu sunt conducatori ci niste functionari rupti de realitate

  4. Idi0tii progresisti darama europa caramida cu caramida. Inc00lti corupti dar cu pareri despre clima, pandemii, conflicte s-au vazut la butoane si apasa in nestire pe toate 😂😂😂

    • Absolut corect! Conform postulatului promovat de mine de 32 ani incoace cum ca: ” Nimeni nu se poate exonera de raspunderea si obligatiile ce-i revin privind protectia mediului si poluarea acesuia” sii care are drept prma consecinta sintagma: „Polutorul plateste” .
      Asta ca sa se inteleaga ca este ceva stiintific dar si moral si economic.

      Si daca tot il dtectati ca duplicat, ca fiind trimis, de ce nu-i dati drumul?Ce poluatori va platesc?

  5. Absolut corect! conform postultului promovat de mine de 32 ani cum ca: ” Nimeni nu se poate exonera de raspunderea si obligatiile ce-i revin privind protectia mediului si poluarea acesuia” sii care are drept prma consecinta sintagma: „Polutorul plateste” .
    Asta ca sa se inteleaga ca este ceva stiintific dar si moral si economic.

  6. Absolut corect! Conform postulatului promovat de mine de 32 ani incoace cum ca: ” Nimeni nu se poate exonera de raspunderea si obligatiile ce-i revin privind protectia mediului si poluarea acesuia” sii care are drept prma consecinta sintagma: „Polutorul plateste” .
    Asta ca sa se inteleaga ca este ceva stiintific dar si moral si economic.

  7. Legislația anti poluare era clara și înainte, nu înțeleg de unde vine isteria europeana acum? „Poluatorul plateste”, asa spune legea. Dacă legislația UE era prea laxa, asta nu este vina noastră și nu trebuie puse pe butuci economiile pentru visele undor incompetenți europeni corupți.

    • Absolut corect! Conform postulatului promovat de mine de 32 ani incoace cum ca: ” Nimeni nu se poate exonera de raspunderea si obligatiile ce-i revin privind protectia mediului si poluarea acesuia” sii care are drept prma consecinta sintagma: „Polutorul plateste” .
      Asta ca sa se inteleaga ca este ceva stiintific dar si moral si economic.

    • Jay nu „Poluatorul plătești” tu plătești prin creșterea prețului. Taxe noi , preturi noi . Cine le plătește de fapt Jay?

  8. Pentru cei care for mai pe scurt: benzina si motorina o sa se scumpeasca cu 10-12 eurocenti pe litru, iar 100 de m3 de gaze o sa coste cu 10-12 euro mai mult ca acum. Daca nu esti pensionar in tara asta, din 2027 o sa te incalzesti la lumanare.

  9. Scuze am repetat postarea, credeam ca este cenzurata fara motiv dar se pare ca nu a fost asa

  10. Ceea ce se vede in poza sunt aburi. Adica apa sub forma de vapori condensati. Ceva ce va reveni in pamant prin ceea ce se numea in scoala elementara „circuitul apei in natura”.
    Dar da bine pentru a inspira groaza unora care se uita doar la poze.
    Pe de alta parte ne facem si o idee despre nivelul de intelegere al unora care promoveaza teme despre care nu au habar.

  11. Multumesc