G4Media.ro

Acordul pe 20 de ani din domeniul apărării între Grecia şi Israel,…

sursa foto: Facebook/ Israel Defense Forces

Acordul pe 20 de ani din domeniul apărării între Grecia şi Israel, un mesaj pentru Turcia

Semnarea unui acord de colaborare între Grecia şi Israel, în valoare de 1,68 de miliarde de dolari pentru o perioadă de 20 de ani, cu scopul creării unei școli de instruire a forțelor aeriene este văzută de presa greacă și israeliană drept un acord istoric.

Vorbind pe această temă pentru Jerusalem Post, generalul israelian de brigadă Yair Kulas, în prezent director al Direcției de Cooperare Internațională în domeniul apărării din cadrul Ministerului Apărării din Israel, a declarat: „nu este doar un acord de apărare extern, ci un parteneriat pentru cel puțin 20 de ani”. Cu alte cuvinte, comentează articolul, acest acord conferă un alt nivel relației deja înfloritoare dintre Israel şi Grecia și aproape instituționalizează aceste legături.

„Deși este puţin probabil ca acesta să fi fost obiectivul său principal, acordul trimite și un mesaj Turciei, care este ostilă Greciei – o Turcie care în ultimul timp îşi manifestă interesul de a restabili relații mai sănătoase cu Israelul. Indiferent de modul în care se vor dezvolta relațiile Turcia-Israel, alianța greco-israeliană, de fapt alianța israeliano-greco-cipriotă, a fost constituită pentru a dăinui”, consideră Jerusalem Post.

„Când Erdogan a contestat bazele relației cu Israelul imediat după alegerea sa în 2002 și apoi a trimis flotila Mavi Marmara în 2010, Israelul a pierdut un aliat cheie în regiune. Cu toate acestea, în loc să jelească pierderea, Ierusalimul a început rapid să dezvolte legături puternice cu rivalii istorici ai Turciei, care sunt mulţi la număr: Grecia și Cipru pentru început, precum și țări din Balcani, Bulgaria și România”, se mai arată în analiză.

Deși Israelul a pierdut beneficii semnificative ca urmare a unor relații proaste cu Turcia, a reușit să recâștige mult teren prin dezvoltarea unor relații mai puternice cu aceste țări, în special Grecia și Cipru. O axă anti-turcă a început să se coalizeze și în estul Mediteranei, cuprinzând Grecia, Cipru, Israel și Egipt. O altă țară cheie pe această axă, chiar dacă nu se află la Marea Mediterană, o reprezintă Emiratele Arabe Unite.

Legăturile dintre Israel şi Grecia au început să se dezvolte din 2010, chiar înainte de incidentul cu Mavi Marmara, întrucât Grecia – care se confrunta cu o criză a datoriilor fără precedent – își căuta prieteni. O întâlnire întâmplătoare la Moscova între Netanyahu și premierul elen de atunci Georgios Papandreou a dus la prima vizită din ultimele trei decenii a unui prim-ministru grec în Israel, urmată, la trei săptămâni după, de o vizită a lui Netanyahu, prima a unui prim-ministru israelian în Grecia, o țară care la începutul anilor 2000 era considerată una dintre cele mai ostile din UE la adresa Israelului.

Dacă un impuls major al apropierii israeliano-greceşti a fost dat de criza financiară greacă, incidentul Mavi Marmara a supraconsolidat această apropiere. Acest incident a produs două lucruri: a determinat Israelul să caute noi prieteni în regiune și a risipit suspiciunile Greciei că Israelul era prea apropiat de Turcia. Și astfel relația a luat avânt, Grecia și-a trimis pompierii să lupte împotriva incendiului din pădurea Carmel în decembrie 2010, iar Netanyahu și-a folosit conexiunile de lobby pentru a obţine sprijin financiar pentru Grecia.

Unul dintre lucrurile pierdute după deteriorarea legăturilor cu Turcia a fost capacitatea IAF (Forțele Aeriene Israeliene) de a se antrena în spațiul aerian turc. Prin urmare, piloții israelieni au început să efectueze misiuni de instruire în Grecia.

Încă şi mai important este că relațiile au supraviețuit celor trei schimbări de guverne de la Atena. Papandreou a fost prim-ministru de centru-stânga, a urmat Alexis Tsipras, care era de extremă stânga, care la rândul său a fost înlocuit de Kyriakos Mitsotakis, care este de centru-dreapta.

În plus, o ancoră puternică a acestei relații este o conductă aflată în plan de a fi construită pentru livrarea de gaze israeliene și cipriote prin Grecia către Italia și mai spre nord către Europa, acest ultim acord fiind important deoarece adaugă şi o altă dimensiune relației. Dacă, din orice motiv, proiectul conductei nu va fi demarat, este important ca relația să aibă alți piloni pe care să se clădească, pe măsură ce se va confrunta cu posibile furtuni pe parcurs, se mai arată în articolul publicat de Jerusalem Post.

Sursa: Sigma LiveTraducerea: Carolina Ciulu (Rador)

Foto: Israel Defense Forces (IDF) / Sursa: Facebook

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...