G4Media.ro

Acordul UE-America de Sud: Von der Leyen vrea progrese, însă un grup…

Sursa foto: G4Media.ro

Acordul UE-America de Sud: Von der Leyen vrea progrese, însă un grup de ţări intenţionează să blocheze textul

Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, speră să facă să avanseze vineri, la Montevideo, acordul controversat de liber-schimb UE-Mercosur, cu prilejul celui de al 65-lea summit al blocului latinoamerican, în pofida opoziţiei Franţei, Poloniei şi Italiei faţă de o ratificare a textului, relatează AFP, transmite Agerpres.

Sub influenţa Braziliei, de partea sud-americană, şi a Germaniei şi Spaniei de cea europeană, cele două blocuri vor să finalizeze discuţiile înainte de venirea, în ianuarie, a lui Donald Trump la Casa Albă, care a ameninţat în mai multe rânduri cu creşterea taxelor vamale.

„Am ajuns la un text de acord comun”, nu lipsesc decât „detalii minime”, a declarat joi ministrul afacerilor externe uruguayan, Omar Paganini, după o întâlnire cu noul comisar european pentru comerţ, Maros Sefcovic. El a spus că speră că „vestea bună” privind încheierea unui acord va putea fi anunţată vineri, la finalul reuniunii şefilor de stat.

Ursula von der Leyen, care înainte de sosirea sa joi în Uruguay a postat pe X că „linia de sosire a acordului este vizibilă; să lucrăm împreună, să o trecem”, urmează să susţină o conferinţă de presă comună cu preşedinţii brazilian, Luiz Inacio Lula da Silva, argentinian, Javier Milei, uruguayan, Luis Lacalle Pou şi paraguayan, Santiago Pena.

Însă la Paris, o sursă diplomatică a declarat pentru AFP că „în acest stadiu, este o finalizare a discuţiilor la nivel de negociatori”, „nu este vorba nici despre semnarea, nici despre încheierea acordului”. „Nu este deci sfârşitul poveştii”, a precizat sursa citată.

Proiectul de tratat, discutat din 1999, vizează suprimarea majorităţii taxelor vamale între Uniunea Europeană şi Mercosur pentru a crea o piaţă uriaşă de peste 700 de milioane de consumatori. Ar fi vorba despre „cel mai mare parteneriat comercial şi de investiţii văzut vreodată. Cele două regiuni vor obţine profit”, a afirmat von der Leyen.

Dacă în virtutea tratatelor europene, Comisia este singura negociatoare a acordurilor comerciale în numele Celor 27, orice text semnat cu ţările Mercosur trebuie să obţină ratificarea prin aprobarea sa de către cel puţin 15 state membre reprezentând 65% din populaţia UE şi de o majoritate a membrilor Parlamentului European.

O minoritate de blocaj poate de asemenea bloca o ratificare a acordului. O luptă pe care o poartă şi Franţa, scrie France Presse. Emmanuel Macron i-a spus din nou Ursulei von der Leyen, într-un apel telefonic de joi dimineaţă, că proiectul de acord comercial este „inacceptabil în acest stadiu”, susţine Palatul Elysée.

„Vom continua să apărăm fără odihnă suveranitatea noastră agricolă”, a adăugat preşedinţia franceză pe X.

După premierul polonez Donald Tusk, care a declarat la sfârşitul lui noiembrie că nu va accepta proiectul „sub această formă”, Italia s-a alăturat joi grupului de ţări care refuză proiectul.

„Nu sunt reunite condiţiile pentru a subscrie la textul actual”, afirmă surse guvernamentale italiene. Roma estimează că „semnarea poate avea loc numai cu condiţia ca protecţii adecvate şi compensaţii în caz de dezechilibre pentru sectorul agricol” să fie introduse.

Iar aceste trei ţări nu sunt singure, întrucât Austria şi Olanda şi-au exprimat deja reticenţele, notează AFP.

Pentru a împiedica adoptarea textului, Franţa trebuie să ralieze alte trei ţări reprezentând peste 35% din populaţia UE, un prag depăşit după alăturarea Romei şi Varşoviei.

În Europa, susţinătorii acordului subliniază nevoia unor debuşee pentru exportatori şi necesitatea de a nu lăsa cale liberă Chinei, rival cu care relaţiile comerciale s-au tensionat considerabil.

Acordul ar permite UE, deja primul partener comercial al Mercosur, să exporte mai uşor maşini şi produse farmaceutice, printre altele. De cealaltă parte, acesta le-ar permite ţărilor sud-americane să exporte în Europa carne, zahăr, orez, miere sau soia.

Însă numeroase ONG-uri şi militanţi de stânga susţin că formarea acestei mari zone de liber-schimb ar accelera despădurirea în Amazonia şi ar agrava criza climatică crescând emisiile de gaze cu efect de seră. Greenpeace denunţă un text „dezastruos” pentru mediu, sacrificat pentru a privilegia „profiturile companiilor”.

La rândul lor, agricultorii francezi se tem de o concurenţă neloială a produselor sud-americane, în special braziliene, şi şi-au înmulţit protestele.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...