G4Media.ro

Acţiune coordonată a activiştilor ecologişti împotriva unor aeroporturi europene. Traficul aerian, perturbat…

Sursa foto: Unsplash / Erik Odiin

Acţiune coordonată a activiştilor ecologişti împotriva unor aeroporturi europene. Traficul aerian, perturbat în plin sezon de vacanțe

Activişti ai unor ONG-uri ecologiste au lansat miercuri dimineaţă o acţiune aparent coordonată de perturbare a mai multor aeroporturi majore europene, acţiune care a condus la mai multe arestări, relatează Agerpres. Aeroportul ce deserveşte oraşele germane Koln şi Bonn a suspendat patru ore zborurile după ce activişti de mediu ai grupului „Last Generation” au pătruns pe platforma aeroportului după ce au tăiat gardurile de protecţie şi apoi s-au imobilizat lipindu-şi mâinile de sol.

„Astăzi a fost abia începutul. Vom repeta asta în săptămânile următoare în Germania, Europa şi în alte locuri în lume”, a spus în faţa presei o activistă a acestui grup, care cere guvernului german să pledeze pentru un acord global de eliminare a petrolului, gazului natural şi cărbunelui până în anul 2030. Ea a refuzat să spună dacă ţinta acestor acţiuni vor fi şi Jocurile Olimpice de la Paris.

Aceeaşi grupare avertizase anterior că miercuri vor fi proteste ecologiste împotriva aeroporturilor din Europa şi America de Nord. Totuşi, acestea nu au provocat perturbări majore, forţele de ordine acţionând la timp.

Astfel, nouă activişti ai grupului ” Just Stop Oil” care au încercat să perturbe activitatea aeroportului londonez Heathrow au fost arestaţi de poliţia britanică, imagini publicate de respectivul grup arătând poliţişti britanici reţinând persoane pe o şosea de lângă gardul din apropierea unei piste a aeroportului.

În Norvegia, trei activişti au fost opriţi după ce au făcut o gaură într-un gard şi au pătruns pentru scurt timp pe o pistă a aeroportului capitalei Oslo.

În Finlanda, nouă militanţi au blocat pentru scurt timp controlul de securitate al aeroportului din Helsinki, în timp ce la Barcelona alţi cinci au fost reţinuţi înainte de a se imobiliza pe platforma aeroportului, cum au făcut cei care au pătruns în aeroportul german Koln-Bonn.

În oraşele elveţiene Zurich şi Geneva activiştii de mediu au încercat să blocheze drumurile de acces spre aeroporturi, cinci dintre ei fiind arestaţi la Zurich.

„Noi refuzăm să murim pentru combustibilii fosili. Arderea continuă a petrolului, gazului şi cărbunelui, în timp ce trecem praguri ireversibile care ameninţă să ne scape de sub control clima într-o manieră care se accelerează rapid, pune în pericol stabilitatea de care depinde întreaga noastră societate”, a declarat un purtător de cuvânt al „Just Stop Oil” într-un comunicat.

„Liderii noştri politici trebuie să acţioneze pentru a ne proteja populaţia, lucrând împreună cu alte ţări pentru a stabili un tratat obligatoriu din punct de vedere juridic care să oprească extracţia” şi utilizarea combustibililor fosili până în 2030, adaugă acelaşi reprezentat al ONG-ului ecologist.

Patru membri ai acestui ONG au fost condamnaţi recent în Regatul Unit la pedepse între patru şi cinci ani de închisoare pentru blocarea unei autostrăzi şi au primit sprijin din partea a peste 1.200 de celebrităţi, artişti sportivi sau cadre universitare, care au denunţat „injustiţia” acestor sentinţe.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

2 comentarii

  1. Dacă ar putea să-și dirijeze prostia doar asupra propriei persoane, ar fi minunat. Dar nu, orice prost vrea să aibă cât mai mulți spectatori.

  2. Tare curios sunt cum ar fi reacționat autoritățile daca „activiștii” se lipeau de pista aeroportului Otopeni.