Acţiune în justiţie împotriva viitorului Departament pentru Eficienţa Guvernamentală al lui Musk
Mai multe organizaţii, printre care principalul sindicat al funcţionarilor publici americani, au contestat luni în justiţie legalitatea Departamentului pentru Eficienţa Guvernamentală pe care preşedintele Donald Trump vrea să îl creeze sub conducerea miliardarului conservator Elon Musk, notează AFP, conform Agerpres.
Cel puţin trei recursuri au fost depuse luni, prima zi a noului mandat al lui Donald Trump, în faţa justiţiei americane împotriva acestui departament, cunoscut sub acronimul său, „DOGE”.
Una dintre aceste contestaţii, la care s-a asociat în special sindicatul angajaţilor guvernului federal (AFGE), care revendică sute de mii de membri, cere Departamentului să respecte regulile stabilite de legea federală în acest domeniu.
Legea în cauză „impune diverse garanţii pentru a împiedica aceste comisii să devină vehicule pentru promovarea intereselor private în procesul federal de luare a deciziilor şi influenţarea în secret a responsabililor federali”, au subliniat reclamanţii.
Prin urmare, ei solicită justiţiei să garanteze „o reprezentare echilibrată a punctelor de vedere” în cadrul comisiei, precum şi transparenţă în activităţile şi lucrările acesteia.
Ei şi-au mai exprimat îngrijorarea ca „operaţiunile DOGE din perioada de tranziţie să fie învăluite în secret”.
După alegerea sa în noiembrie, Donald Trump l-a răsplătit pe patronul SpaceX, X şi Tesla pentru sprijinul său în campanie anunţând intenţia de a-l nominaliza la conducerea noului organism însărcinat cu reducerea cheltuielilor federale, alături de omul de afaceri republican Vivek Ramaswamy.
În timpul campaniei, Elon Musk a asigurat că poate reduce cheltuielile publice federale cu 2.000 de miliarde de dolari, o scădere cu 30% în raport cu totalul exerciţiului bugetar 2024.
Scopul atribuit de preşedintele republican acestei comisii este de a se ajunge la un „guvern mai mic” pentru prima putere mondială până la 4 iulie 2026, aniversarea a 250 de ani de la Declaraţia de Independenţă a Statelor Unite.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank© 2025 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.
2 comentarii