Acțiunile companiilor auto din Europa, în picaj după tarifele vamale impuse de Trump
Cotaţia acţiunilor celor mai importanţi producători europeni de automobile a scăzut puternic luni dimineaţa, afectate de anunţul preşedintelui SUA Donald Trump că va impune noi tarife vamale împotriva Chinei, Mexicului şi Canadei, transmite Agerpres.
La scurt timp după deschiderea bursei de la Paris, acţiunile Stellantis erau în picaj cu 5,94% iar titlurile Renault pierdeau 2,38%. În Germania, acţiunile Mercedes erau în scădere cu 5,06%, BMW cu 4,86% şi Volkswagen 5,80%. La Stockholm, acţiunile Volvo erau în scădere cu 4,88%.
Scăderi importante înregistrau şi acţiunile producătorilor europeni de componente auto, în frunte cu acţiunile Forvia (-8,79%), urmate de acţiunile Valeo (-6,47%) şi Continental (-4,33%).
„Credem că aproximativ opt miliarde de euro din veniturile VW vor fi afectate de tarife precum şi aproximativ 16 miliarde de euro din veniturile Stellantis”, au avertizat analiştii băncii de investiţii Stifel. Potrivit acestora, impactul deplin al tarifelor anunţate de Trump va fi de aproximativ 12% din profitul operaţional al Volkswagen în 2025 şi de 40% în cazul Stellantis.
Preşedintele american şi-a îndeplinit sâmbătă ameninţarea de a-i ataca pe cei trei principali parteneri comerciali ai Statelor Unite, care reprezintă împreună peste 40% din importurile ţării, prin impunerea de taxe vamale de 25% asupra produselor din Canada şi Mexic, precum şi printr-o creştere suplimentară de 10% la cele existente deja asupra produselor chinezeşti.
Noile tarife ar urma să intre în vigoare marţi, 4 februarie, începând cu ora 12:01 a.m. (05:01 GMT).
În timp ce Donald Trump şi-a declarat în repetate rânduri dorinţa de a impune tarife vamale şi pentru produsele europene, Executivul european a indicat că nu are cunoştinţă de noi taxe „în prezent”.
„Relaţia noastră comercială şi de investiţii cu Statele Unite este cea mai mare din lume. Miza este considerabilă. Ar trebui să căutăm amândoi să consolidăm aceste relaţii”, a mai argumentat Comisia la câteva zile după ce Donald Trump a răspuns „absolut” la întrebarea dacă va viza UE după Mexic, Canada şi China.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.