G4Media.ro

Acţiunile Nissan au crescut cu 24%, pe fondul posibilei fuziuni cu Honda…

Foto: europe.autonews.com

Acţiunile Nissan au crescut cu 24%, pe fondul posibilei fuziuni cu Honda / Este cea mai mare creștere din ultimii 50 de ani

Acţiunile Nissan Motor au crescut miercuri cu 24% la Bursa de la Tokyo, cel mai mult în ultimele cinci decenii, pe fondul speranţelor că o potenţială alianţă cu Honda Motor va salva producătorul auto nipon de criza financiară, transmit AP şi Bloomberg.

„Ţinând cont că Nissan ar urma să obţină sprijin de la un partener puternic din punct de vedere financiar şi operaţional, aceasta trebuie să fie considerată o veste bună”, a apreciat Julie Boote, analist la firma Pelham Smithers Associates Ltd, în Londra.

Honda ia în considerare câteva opţiuni, inclusiv o fuziune, o alianţă de capital sau înfiinţarea unei companii holding, a afirmat miercuri vicepreşedintele executiv, Shinji Aoyama, după informaţiile apărute în timpul nopţii privind discuţiile dintre al doilea şi al treilea producător auto din Japonia.

Şi acţiunile Mitsubishi Motors Corp, despre care s-a spus că este un potenţial participant la alianţă, au urcat cu 20%, cel mai semnificativ avans din 2013. Tranzacţia ar da naştere celui de-al treilea producător auto mondial, cu o capitalizare bursieră de aproximativ 55 miliarde de dolari, care va concura cu Toyota şi Volkswagen AG.

În contrast, titlurile Honda au scăzut cu 3,4% din cauza temerilor că va trebui să acorde sprijin financiar Nissan. O alianţă nu va aduce Honda „beneficii pe termen scurt”, susţine Tatsuo Yoshida, analist la Bloomberg Intelligence.

Nissan are o alianţă cu Renault SA, care este sub revizuire. Luna trecută, a anunţat că va renunţa la 9.000 de angajaţi, sau aproximativ 6% din forţa sa globală de muncă, şi va reduce capacitatea de producţie cu 20%, după ce a raportat pierderi trimestriale de 61 milioane de dolari.

Anul trecut, producţia Toyota s-a situat la 11,5 milioane vehicule, în timp ce Honda a produs 4,2 milioane de unităţi, Nissan – 3,4 milioane – iar Mitsubishi Motors ușor peste un milion. Chiar şi după potenţiala fuziune, Toyota rămâne cel mai mare producător auto nipon.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.