
Acţiunile SUA faţă de militanţi şi studenţi propalestinieni sunt „disproporţionate”, specifice autoritarismului, afirmă experţi ai ONU
Acţiunile autorităţilor americane faţă de militanţi şi studenţi propalestinieni sunt „disproporţionate, inutile şi discriminatorii”, au afirmat luni experţi independenţi ai ONU, care au cerut ca „represiunea şi represaliile să înceteze”, informează AFP.
Aceste acţiuni „nu vor face decât să genereze mai multe traumatisme şi polarizare, afectând negativ educaţia în interiorul campusurilor universitare”, au declarat experţii, adăugând că astfel de acţiuni „creează un efect paralizant asupra drepturilor la libertate de exprimare, la reuniune şi asociere”.
Experţii, care sunt mandataţi de Consiliul pentru drepturile omului, dar care nu vorbesc în numele ONU, fac referire în special la arestarea unei figuri marcante a manifestaţiilor propalestiniene la Universitatea Columbia din New York, Mahmoud Khalil, arestare care a stârnit un val de emoţie şi reacţii critice în lumea universitară şi printre apărătorii drepturilor omului.
Recent absolvent al Universităţii Columbia, unde a fost în ultimele luni purtătorul de cuvânt al mişcării studenţeşti împotriva războiului din Fâşia Gaza, şi titular, potrivit avocatului său, a Cărţii Verzi de rezident permanent, Mahmoud Khalil a fost cu toate acestea arestat de poliţia federală pentru imigraţie în vederea unei expulzări din SUA.
Departamentul pentru Securitate Internă al SUA a anunţat că Mahmoud Khalil „a desfăşurat activităţi legate de Hamas, organizaţie desemnată drept teroristă”.
„Aceasta este prima arestare şi vor fi multe altele”, a ameninţat preşedintele american Donald Trump pe reţeaua sa Truth Social. „Ştim că sunt alţi studenţi la (universitatea) Columbia şi la alte universităţi care au participat la activităţi proteroriste, antisemite, antiamericane, iar guvernul Trump nu va tolera asta (…). Vom găsi, aresta şi expulza aceşti simpatizanţi terorişti”, a continuat preşedintele american.
Potrivit celor 12 experţi independenţi, expulzarea, deportarea şi refuzarea dreptului de a-şi finaliza studiile şi de a obţine o diplomă „sunt devastatoare pentru studenţi, împiedicându-i să aibă un proiect de viaţă şi să-şi urmeze aspiraţiile academice sau profesionale viitoare”.
„Acest tip de acţiune este cel mai adesea asociat cu instituţii autoritare”, au declarat ei, îndemnând universităţile să-şi alinieze regulamentele interne la normele legislaţiei internaţionale privind drepturile omului.
Săptămâna trecută, Universitatea Columbia – căreia administraţia Trump i-a tăiat subvenţii în valoare de 400 de milioane de dolari – a anunţat că a decis sancţiuni precum „suspendări pe câţiva ani, revocări temporare de diplome şi expulzări” contra studenţilor propalestinieni care au participat la ocuparea unei clădiri prestigioase a instituţiei universitare în primăvara lui 2024.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.