G4Media.ro

Activista Malala Yousafzai, pe coperta ediţiei britanice Vogue din iulie: „Sper ca…

sursa foto: Captură foto Revista Vogue via News.ro

Activista Malala Yousafzai, pe coperta ediţiei britanice Vogue din iulie: „Sper ca fiecare fată care vede această copertă să ştie că poate schimba lumea”

Malala Yousafzai, cea mai tânără laureată a premiului Nobel pentru Pace, activista pakistaneză care a fost împuşcată de talibani după ce a făcut campanie în favoarea educaţiei fetelor, este starul ediţiei britanice de iulie a revistei Vogue.

Absolventa Universităţii Oxford, în vârstă de 23 de ani, i-a vorbit lui Edward Enninful despre credinţa sa, activismul pe Twitter şi noul ei parteneriat cu AppleTV+.

Yousafzai, care la 17 ani devenea cea mai tânără laureată a premiului Nobel pentru Pace, a vorbit şi despre prietenia cu alte tinere activiste, precum Greta Thunberg şi Emma Gonzalez în domeniul controlului armelor.

„Ştiu câtă putere se află în sufletul unei tinere”, este titlul de pe copertă.

Fotografiată de Nick Knight, coverul o arată pe activistă îmbrăcată într-o ţinută roşie semnată Stella McCartney cu eşarfă.

În interiorul articolului, ea apare într-o altă rochie roşie şi pantaloni de in, creaţie a designerului uruguaian Gabriela Hearst, asortaţi cu o eşarfă albastră contrastantă.

În interviu, Yousafzai descrie eşarfa sa drept „un simbol cultural pentru noi paştunii”, referindu-se la grupul etnic al musulmanilor suniţi din care face parte.

„Fetele musulmane sau fetele paştune sau fetele pakistaneze, atunci când se îmbracă în ţinutele tradiţionale sunt considerate asuprite, reduse la tăcere sau sub dominaţia patriarhatului”, a spus ea. „Am vrut să spun tuturor că poţi avea propria voce în cultura ta şi poţi avea egalitate în cultura ta”.

Pe Instagram, Yousafzai a scris că a fost „încântată şi smerită” să fie cea mai nouă vedetă pe coperta revistei, adăugând: „Sper ca fiecare fată care vede această copertă să ştie că poate schimba lumea”.

Anul trecut, Yousafzai a absolvit la Oxford University facultatea de Filosofie, Politică şi Economie şi recent şi-a lansat propria casă de producţie, Extracurricular. Într-un acord pe mai mulţi ani cu AppleTV +, compania va lansa documentare despre educaţia fetelor şi drepturile femeilor, precum şi comedii, animaţii şi seriale pentru copii.

În interviu, Yousafzai a vorbit şi despre starea activismului şi a politicii de astăzi. „În prezent, activismul este asociat cu mesajele pe Twitter”, spune ea. „Asta trebuie să se schimbe, deoarece Twitter este o lume complet diferită”.

sursa: News.ro, sursa foto: Captură foto Revista Vogue via News.ro

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

8 comentarii

  1. Daca va opreati la clasa a noua, azi aveati banii Malalei sau ai Gretei.

  2. Barbarii nu au maniere.

  3. Ce învățam de la Malala e să nu renunțăm, indiferent câți cârcotași încearcă să ne spună că nu vom reuși.

  4. mai rasfoieste cineva vogue?! mai e pe piata?!

  5. Dacă nu își dezvăluie (come out) si adevărata identitate sexuală nu are farmec. Lesbiana sau măcar transgenderita. După aia un interviu „incendiar” la Oprah despre depresia proprie etc.
    Totuși e o evoluție după ce vreo câțiva ani a stat în afara reflectoarelor din cauza unor afirmații puțin cam „neprietenoase” legate de disputa indopakistaneza.

  6. Asta nu e in stare sa schimbe un bec și ea vrea sa schimbe lumea :)) generația woke, blm, cancel culture, transgender lovește din nou :))

  7. adică vanitatea de bibilică a cucoanei trebuie să treacă drept mesaj progresist.